Piperul în bucate

Piperul în bucate

Piperul este cel mai folosit condiment la nivel mondial, fiind adoptat de toate marile gastronomii. Însă iată ce nu știați despre el!

Piperul negru este reprezentat de fructele imature, uscate ale plantei, iar piperul alb este dat de fructele mature, uscate și decorticate. Piperul negru are un gust mai picant, spre deosebire de piperul alb, care este mai aromat. Piperul verde este recoltat înainte de coacere și se păstrează congelat, uscat sau în saramură. Piperul roșu este o varietate mai puțin cunoscută și care are o aromă dulceagă, picantă și ușor iute.

dr. farmacist Ladislau Rosenberg | Doctor Natura

Piperul, din familia Piperaceae, este un arbust originar din Asia (Singapore, India), care se cultivă pe suprafețe întinse în Indonezia, Malaezia, Madagascar și Brazilia.

El conține ulei volatil, ulei gras, piperină, amidon, enzime, rezine ș.a., substanțe care dau savoare, practic, tuturor preparatelor culinare, cu excepția celor dulci.

Utilizarea în gastronomie a piperului este extrem de diversificată, fiind prezent în aproape toate preparatele sărate. Condimentăm cu piper diverse mâncăruri: supe, ciorbe, salate, marinade, sosuri, fripturi, ciuperci, tocături și multe altele.

Piperul dă nu numai gust și miros plăcut diverselor preparate culinare, dar are și un efect de stimulare a secrețiilor gastrointestinale și, implicit, de creștere a poftei de mâncare, de favorizare a unei digestii bune. Dar atenție! Excesul de piper în mâncare are efecte iritante asupra mucoasei gastrice și, de aceea, se recomandă acest condiment picant în doze limitate. Mai ales persoanele care suferă de gastrită hiperacidă, ulcer gastric sau duodenal trebuie să se ferească de consumul piperului.

Răspunde