Filarmonica de Stat Sibiu transmite, în această seară, prima parte a unui concert simfonic al cărei invitată specială a fost Paula Seling. Cea de-a doua parte a spectacolului va fi difuzată mâine seară, de la ora 19.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu evoluează sub bagheta dirijorului Constantin Grigore, iar pe solista Paula Seling o puteți revedea și asculta într-o formă de zile mari!
„Ultimul concert simfonic organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în 2018, Concertul de Crăciun, a fost unul dintre cele mai dorite și mai așteptate evenimente ale anului respectiv. Datorită faptului că biletele s-au vândut în timp record, pentru ambele reprezentații, Filarmonica a permis accesul publicului și la repetiții, iar entuziasmul de a participa a fost mare.
Concertul va fi transmis în două părți, joi, 2 aprilie, și vineri, 3 aprilie, cu începere de la ora 19”, anunță Laurențiu Străuț, purtătorul de cuvânt al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Toate concertele din cadrul Stagiunii Online pot fi urmărite gratuit, pe website-ul instituţiei.