Ciorba de carne de porc, acrită cu agrișe, este un preparat din bucătăria tradițională a landlerilor.
La nunțile din timpul verii, landlerii din Apoldu de Sus pregăteau o ciorbă specială, una acrită cu agrișe, potrivit cercetătorilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Ea arată foarte bine felul în care landlerii, la fel ca sașii, puneau preț pe toate ingredientele și puteau găti ceva gustos chiar și din resturi.
„Ciorba asta se dădea celor care veneau să ajute sâmbăta la pregătirile de nuntă. Se tăia porcul, se făceau cârnați, se punea carnea de friptură, iar din resturi se făcea zama asta cu agrișe”, spun localnicii.
Ciorbă de agrişe cu carne de porc
Ingrediente
- carne de porc, cap, picioare
- 300 g agrișe
- 3 cepe
- 2 morcovi
- o țelină
- o rădăcină de pătrunjel
- 2 linguri cu orez
- 3 linguri cu smântână
- 2 gălbenuşuri
- untură sau ulei
- pătrunjel verde
- sare
- 4-5 litri de apă
Mod de preparare
- Bucăți mici de carne sau cap și picioare de porc se pun la fiert în apă rece cu sare.
- Între timp, se curăță și se taie legumele în bucăți, se călesc puțin, apoi se pun în ciorbă, împreună cu orezul spălat.
- Când sunt toate aproape fierte, se adaugă agrișele curățate și spălate, iar la final, după ce se domolește ciorba, se drege cu ou, smântână și făină.