Aproape nouă tone de biscuiţi „Eugenia” au fost consumate în ultimii trei ani de vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal, potrivit reprezentanților instituției.
Indiferent de ţara de origine, turiștii se declară încântaţi să guste acești biscuiţi produși de Amylon Sibiu, cu umplutură de cacao şi savoare de rom, care le amintesc românilor de copilărie.
„Sunt foarte apreciate, de la copii, la oameni mai în vârstă, la oficiali, inclusiv toţi oficialii care au trecut pe la noi în programul Preşedinţiei rotative a României, când am avut foarte multe vizite, tot felul de evenimente. Prima reacţie a fost de surprindere. Reacţia următoare a fost un zâmbet. Şefi de stat nu am văzut mâncând, dar miniştri da”, a declarat directorul general adjunct al Muzeului Naţional Brukenthal, Dana Hrib, pentru Agerpres.
Directorul de marketing al muzeului, Alexandru Chituţă, a estimat că, din noiembrie 2017 și până în prezent, s-au consumat aproape nouă tone de biscuiţi de tip „Eugenia”, marca Boromir, oferiți în lada de lemn, pictată manual, aflată la intrarea în curtea interioară a Palatului Brukenthal.