De Ziua Copilului, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Naţional de Jucării.
Timp de trei zile, din 29 mai până pe 1 iunie, zeci de meșteri, artiști și animatori vor aduce jucării realizate prin tehnici tradiționale sau le vor reinterpreta prin tehnici moderne, din materiale ecologice.
În cadrul târgului vor avea loc ateliere interactive, cum sunt cele de împâslit lână, țesut la gherghef, olărit, pictură, confecționat păpuși, brățări și moriști, morișca fiind simbolul Târgului Național de Jucării.
„Proiectul îşi propune realizarea unui dialog direct, nemijlocit, între meşterii populari şi vizitatori, dar încurajarea generaţiei tinere de a cunoaşte şi proteja, de a-şi însuşi şi perpetua tradiţia culturală”, au explicat reprezentanții Muzeului ASTRA.
Ediția de anul trecut a târgului a atras peste 9.800 de vizitatori.