Sibiul a fost nominalizat să concureze în 2020 pentru cea mai bună destinație turistică europeană.
Nominalizarea a fost făcută de organizatorii competiției 20 European Best Destinations, o asociație europeană, cu sediul la Bruxelles, care are ca scop promovarea culturii și turismului în Europa. Asociația European Best Destinations colaborează din anul 2009 cu peste 300 de birouri turistice europene și este partener al rețelei EDEN (European Destinations of Excellence Network).
“Sibiul este o destinație unică în Europa, o locație autentică, ce oferă vizitatorilor ceva pe gustul fiecăruia, experiențe reale și unice, într-o destinație frumoasă. Datorită eforturilor autorităților locale, Sibiul este renumit pentru calitatea vieții, fiind unul dintre cele mai apreciate orașe europene de locuitori, dar în egală măsură și de investitori, start up-uri și companii. Catedralele sale, casele colorate, clădirile pastel de pe strada Nicolae Bălcescu, dar și numeroasele sale instituții culturale precum Muzeul Brukenthal, evenimentele de calitate, locurile unice cum este Podul Minciunilor, aduc faimă internațională Sibiului, un oraș care cunoaște în prezent o creștere a vizibilității și pe rețelele sociale, fiind una dintre locațiile care arată foarte bine pe Instagram”, motivează organizatorii alegerea Sibiului.
În candidatura depusă, Primăria Sibiu promovează cinci atuuri: centrul istoric, muzeele și bisericile, evenimentele și activitățile turistice și împrejurimile orașului.
Competiția se desfășoară în perioada 15 ianuarie – 5 februarie. Cei care iubesc Sibiul sunt invitați să voteze pe http://vote.ebdest.in/. Se poate vota de pe un IP o dată la 7 zile. Prin urmare, puteți vota de patru ori în această perioadă, crescând astfel șansele Sibiului în fața unei concurențe redutabile: Viena, Atena, Rotterdam, Paris, Roma, Berlin, Madrid, Praga sau Reykjavik.
“Participând în această competiție, Sibiul are șansa uriașă să crească în vizibilitate, nominalizații urmând să fie promovați de organizatori în publicații de renume în industria turistică precum Vogue, Forbes, Huffpost, Daily Mail, Trip Adviser, Euro News, Lonely Planet, Independent, El Mundo, China Daily, Rue 89, Figaro Live, Travel+Leisure, Courrier International. Îi invit pe toți cei care iubesc Sibiul să voteze și să încurajeze Sibiul, ca destinație turistică de talie europeană”, a spus primarul Astrid Fodor.