Un brad bătrân de peste 500 de ani, din Munţii Cindrel, reprezintă România în finala concursului Arborele European al anului 2020.
Numit „Paznicul Cibinului” sau „Uriașul” de către localnicii din Gura Râului, acest brad pe care abia îl cuprind șapte oameni cu brațele deschise poate fi votat pe internet, începând cu data de 1 februarie, la adresa https://www.treeoftheyear.org/vote.
Competiția este organizată, începând cu anul 2011, de Environmental Partnership Association (EPA), o grupare de șase fundații din Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, care sprijină proiectele orientate asupra protecției mediului și stimulării implicării comunităților locale.
Legenda bradului uriaș
„Se spune că trăia pe vremuri un ciobănaş care avea zece oiţe, cu care-şi petrecea ziua cât era de lungă. Le ducea unde era iarba mai fragedă, apa mai limpede şi umbra mai deasă, iar acestea dădeau lapte deosebit de gustos, din care ciobănaşul făcea o brânză foarte căutată de domnii cei mari. Din lâna lor, mama lui făcea hainele necesare să nu-i fie frig cât era la munte.
Într-o zi, cerul s-a întunecat dintr-o dată cu nori negri şi groşi, începând o furtună cu trăsnete puternice. Ciobănaşul a pus oiţele speriate la adăpost sub un copac, iar el s-a acoperit cu cojocul mai bine şi s-a culcat sub un brad. Fiind foarte obosit, a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise şi soarele strălucea cu voioşie, dar oiţele nu mai erau. A pornit să le caute peste tot, dar nu le-a aflat nicăieri. Era tare necăjit, ştia că nu putea merge acasă fără oiţe, mama lui s-ar fi supărat foarte tare, erau singura lor avere. După căutări zadarnice, s-a pus sub un brad şi a început să se roage cu lacrimi la Cel de Sus să-l ajute să le găsească. Plângând a adormit, iar când s-a trezit, bradul sub care se rugase a crescut foarte mare şi gros.
Ciobănaşul s-a urcat până în vârful bradului, de unde a văzut oiţele departe într-o poiană, fugind bucuros la ele. Întors acasă, a povestit mamei ce a păţit şi cum Dumnezeu a făcut să crească bradul ca să poată vedea oiţele în depărtare. Mama ciobănaşului a povestit duminică la biserică şi celorlalţi săteni întâmplarea şi aceştia au hotărât să nu taie niciodată acel brad. De atunci au trecut mulţi ani şi acum bradul este tot falnic şi impunător, dar puţini mai merg acolo să se-nchine.”