Printre vechile obiceiuri legate de gastronomie și convivialitate pe Valea Hârtibaciului se remarcă „masa de vecinătate”, o tradiție păstrată în satul Nocrich (Leschkirch).
În Nocrich, veche vatră a sașilor transilvăneni, atestată încă de la 1263, unde s-a născut baronul Samuel von Brukenthal, mai există astăzi trei vecinătăți românești: Vecinătatea de la cruce, Vecinătatea viilor și Vecinătatea dealului, fiecare dintre ele fiind organizată separat, cu conducere și reguli proprii, dar cu activități și norme asemănătoare. Vecinătatea este condusă, timp de un an, de un tată de vecinătate, iar alegerea noului conducător are loc, prin tradiție, de Bobotează. În comunitate s-a stabilit ca toți bărbații membri ai vecinătății să fie pe rând conducători ai organizației, pornind de la cel mai vârstnic și încheind cu cel mai tânăr.
„Predarea ștafetei presupune un ceremonial extins, care include: reunirea membrilor în casa fostului tată de vecinătate, predarea raportului de către acesta, declararea noului tată de vecinătate și îmbrăcarea lui cu ștergarele și eșarfa tricoloră purtând însemnele vecinătății, procesiunea pe străzile comunei până la casa noului tată de vecinătate. Seara, predarea de ștafetă se încheie cu o masă, pe care fostul tată de vecinătate o oferă tuturor membrilor. În trecut, la această masă participau doar bărbații, care erau serviți cu gustări reci – slănină, cârnați, caltaboș, brânză, cozonac și băutură, dar astăzi se obișnuiește organizarea de petreceri mai mari, la care sunt invitate și femeile din vecinătate, iar meniul este unul mult mai bogat, asemănător celui de la nuntă”, menționează cercetătorii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Vecinătatea, formă organizatorică de întrajutorare, a fost preluată de la populația de origine germană, fiind încă dezvoltată în multe localități din județul Sibiu.
„Dacă, în orașe, vecinătățile erau organizate în funcție de străzi, satele erau de obicei împărțite în două, până la șase vecinătăți.
Primele referiri documentare la vecinătăți datează din 1533 (Brașov), 1563 (Sibiu) și 1601 (Sighișoara). Prin decretul Ministerului de Interne maghiar, vecinătățile săsești și-au pierdut funcția legală în 1891. În ciuda acestui fapt, își continuă activitatea în mod informal. Ocazional, ele au fost reactivate și de către cei care au emigrat în Occident după 1945 și îndeplinesc în mare parte funcții sociale”, descrie Scola Acker-Sutter în lucrarea „Viața rurală a sașilor transilvăneni” (1991).