Peisajul alpin aflat la 2.000 de metri înălțime în munții Făgăraș se îmbogățește cu o nouă construcție de gheață: Igloo Village.
Proiectul turistic de la Bâlea Lac poartă semnătura unei echipe de sculptori conduse de Eugen Petri, iar conceptul și decorațiunile se vor încadra în tema „Lumea subacvatică”, aşa cum a fost anunţată în toamna anului trecut, la Târgul Internaţional de Turism din Londra.
Scoici imense, căluţi de mare, sirene, meduze, peşti, rechini, caracatiţe, rechini, corali, plante acvatice sau «Submarinul galben» devenit celebru odată cu Beatles se numără printre noutățile promise de Igloo Village.
Din cauza vremii prea călduroase, inițiatorii proiectului „Hotel of Ice” nu au mai putut construi hotelul de gheață de la Bâlea Lac și au hotărât să amenajeze, în schimb, un complex de igluuri din zăpadă. Acesta va dispune de trei compartimente destinate cazării oaspeţilor, fiecare dintre acestea cuprinzând câte două camere cu pat dublu, un compartiment central, ce va face conexiunea cu fiecare corp destinat cazării şi unde se vor afla restaurantul şi barul, precum şi un alt compartiment mai mic, care va avea rol de lobby.
Lucrările au început ieri și vor dura câteva săptămâni.
„Este foarte surprinzător pentru iubitorii acestui proiect, care și-au făcut cu mult timp înainte rezervări la Hotelul de Gheaţă, dar situaţia impusă de schimbările climatice nu ne-a permis să realizăm ceea ce ne-am propus iniţial. Încălzirea globală a schimbat atât de repede condițiile de iarnă în ultimii zece ani la Bâlea Lac, astfel că pentru noi este de necrezut ce evoluţie rapidă are fenomenul. Iarna începe cu șase săptămâni întârziere, chiar și în vârful muntelui”, a mărturisit Arnold Klingeis, iniţiatorul proiectului de marketing turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac”.