Ciorba de ardei umpluți este gustoasă și sățioasă. Ea se poate pregăti cu carne tocată de porc, vită sau oaie.
Uneori, pentru a face economie, gospodinele obișnuiau să scoată ardeii umpluți din ciorbă și să îi servească separat, ca felul al doilea, alături de sos de roșii.
Ciorbă de ardei umpluți
[ingredients title=”Ingrediene”]
- 500 g carne tocată
- 10 ardei grași
- 5 linguri de orez
- 2 cepe medii
- 1 ou
- 3 morcovi
- 2 rădăcini pătrunjel
- 100 ml bulion
- 3 linguri untură de porc
- 1 lingură făină
- 1 cană de smântână grasă
- frunze de pătrunjel
- sare
- piper
- 3 l de apă
[/ingredients]
[directions title=”Mod de preparare”]
- Se pregătesc ardeii: se spală, se scot codițele, cotoarele și semințele, cu atenție, să nu crape ardeii.
- O ceapă tăiată mărunt se călește în puțin ulei.
- Peste carnea tocată se pun orezul spălat, ceapa călită, oul și frunze de pătrunjel tocate mărunt; se sărează, se piperează și se amestecă bine. Apoi, cu această compoziție se umplu ardeii.
- Zarzavatul se pune la fiert într-o oală, iar când acesta este aproape fiert se pun și ardeii umpluți.
- Când ardeii încep să se lase la fund, înseamnă că mâncarea e aproape gata.
- Într-o cratiță, se pun 3 linguri de untură la încins, ceapa mărunțită, o lingură de făină și se lasă puțin la prăjit, la foc mic, cu grijă, să nu se ardă. Se stinge cu 2-3 polonice de zeamă, apoi se toarnă și bulionul peste sos.
- Rântașul se adaugă în oală peste ciorbă și se mai lasă totul să dea câteva clocote.
- Dăm oala la o parte pentru a adăuga smântâna, lungită, treptat, cu zeamă fierbinte, pentru a nu se brânzi.
- Amestecăm și presărăm deasupra pătrunjel verde tocat.
[/directions]