Influenţaţi de tradiţie, educaţie şi religie, românii au tendinţa să facă excese alimentare.
În opinia psihoterapeutului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, timpul liber, vacanțele și mai ales sărbătorile sunt adesea însoțite de schimbări în comportamentul alimentar.
“În mare măsură, în aceste zile «speciale» tindem să dăm frâu liber aspectelor hedoniste (de căutare a plăcerii) pe care le avem din când în când cu toții – și când ar putea fi un prilej mai bun dacă nu de sărbători, prilej prin definiție de bucurie și plăcere? Factorii psiho-sociali joacă un rol important. De exemplu, studiile arată că oamenii mănâncă mai multă mâncare decât în mod obișnuit și consumă alimente specifice atunci când sunt sub influența unor emoții puternice sau când se află într-un cadru social specific”, explică psihologul.
Reguli de bază pentru a nu exagera cu mâncarea de Crăciun și de Revelion
Specialistul ne prezintă câteva reguli speciale pentru a evita mâncatul excesiv de sărbători.
- Este suficient să îți iei ca puncte de reper, în care să dai frâu liber poftelor, ziua de Crăciun şi ziua de Revelion. Nu ai nevoie să iei în calcul toată perioada care se întinde între cele două zile de sărbătoare.
- Evită să nu mănânci o zi întreagă pentru că seara ai în plan să mergi la masă în familie de Crăciun sau petrecerea de Revelion. Nu vei face altceva decât să crești nivelul de foame care te va duce în mod sigur spre supraalimentare.
- După o masă festivă, încearcă să împarți între invitați mâncarea care rămâne și evită să păstrezi un surplus inutil de mâncare pe care vei ajunge să-l consumi excesiv în următoarele zile.
- Mănâncă regulat (cel puțin o dată la 4 ore), este cea mai ușoară cale de a ține poftele în frâu.
- Mănâncă cât mai conștient. Este de așteptat ca mesele în familie și discuțiile lungi să îți acapareze atenția și să ajungi să mănânci mai mult decât ai nevoie. Gândește-te cum te vei simți peste o zi, o săptămână, o lună. Lucrează cu umbra acțiunii tale, și gândește-te ce este dincolo de prima senzație, care este a două, a treia, cum se va simți organismul tău după o masă în care ai mâncat peste nevoile tale.
- Este un moment bun să rămâi relaxat, să nu îți impui limite, ci în schimb să îți pui mici obiective ușor de atins. De exemplu, îți poți propune să te bucuri de toate mâncărurile, savurându-le. A savura presupune a mânca sau a bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți cu adevărat gustul. Dacă înveți să savurezi și să te bucuri de fiecare gust în parte, vei vedea cum vei ajunge să mănânci și mai conștient, dar și mai puțin.
Stilul alimentar are origini socio-culturale asociate și cu sărbătorile, zilele de naștere, vacanțele sau mesele la părinți
Tradițiile și obiceiurile, modelele culturale comune de sărbătoare ne influențează puternic modul de alimentație în perioada sărbătorilor de iarnă. Așa cum orice zi de naștere vine cu un tort sau Paștele cu carnea de miel, la români Crăciunul are din plin carne de porc și cozonaci. Și chiar dacă în mod normal obișnuim să le evităm, este foarte dificil să treacă sărbătorile de iarnă fără ele, pentru că majoritatea dintre noi avem amintiri puternice din copilărie legate de mesele îmbelșugate de Crăciun, pentru care mamele și bunicile noastre se pregăteau cu multe zile înainte.
“Problema este că, fiind alimente care se digeră mai greu, atrag după sine atât creșteri rapide în greutate, cât și un mediu favorabil problemelor de sănătate. În perioada sărbătorilor de iarnă, indigestiile și arsurile stomacale sunt principalele probleme de sănătate cu care ne confruntăm. Există de asemenea studii care arată faptul că în momentul în care oamenii sunt împreună, mănâncă cu 20% mai mult decât atunci când sunt singuri. Aceasta pentru simplul motiv că oamenii au ritmuri diferite de a mânca. De pildă, o persoană care rămâne la masă, chiar dacă s-a săturat şi a gustat din toate, mai consumă produse pentru că ceilalți participanți încă nu au terminat”, declară Angela Nuțu.
Mâncarea funcționează ca agent de autoreglare emoțională
Studiile arată și că oamenii care mănâncă în cadrul unui grup își schimbă aportul alimentar pentru a fi mai aproape de „medie”, sărbătorile reprezentând un timp al abundenței, al îngăduinței și nu tocmai unul grijuliu cu sănătatea, cei mai mulți oamenii prezintă o predispoziție psihologică pentru supraalimentare la fiecare masă, chiar dacă nimeni nu o spune cu voce tare.
“Mâncarea funcţionează și ca un agent de autoreglare emoţională. Gustul bun al alimentelor stimulează o zonă din creier care descarcă dopamină, responsabilă de senzaţia de plăcere. Sărbătorile reprezintă pentru o parte dintre noi un moment în care ne eliberăm de stresul cotidian, zile de liniște și bucurie lângă familie și prieteni sau un factor și mai puternic de stres pentru cei care resimt singurătatea în această perioadă. În ambele cazuri, mâncarea devine un factor important pentru a depăși această perioadă încărcată emoțional. Când vorbim despre mâncat compulsiv, este bine să avem mereu în minte că, în primele momente, mâncarea vine cu emoții plăcute, de satisfacție și plăcere. Doar că aceste emoții nu țin foarte mult, ele fiind înlocuite curând de emoții de dezgust, pe măsură ce începi să consumi din ce în ce mai multă mâncare. Unii oameni ajung chiar să simtă repulsie referitor la ceea ce fac, totuși continuă să mănânce”, arată vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.