Parohia Bunavestire II din Sibiu organizează, în această după-amiază, un concert de binefacere cu participarea tenorului Aurel Macovei și a unor artiști tineri de excepție.
Toate fondurile strânse cu prilejul spectacolului vor fi destinate proiectelor Asociației Creștin-Ortodoxe Române (ACORD).
Își vor da concursul: cvartetul Intermezzo, tenorul Aurel Macovei (Cluj-Napoca), actrița Gabriela Neagu (Teatrul Național „Radu Stanca”), corul clasei a III-a de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu, corul Școlii Militare pentru Comunicații și Informatică, precum și un grup de colindători din Gura Râului.
Concertul va avea loc astăzi, 13 decembrie, începând cu ora 17.00, la Biserica din Groapă (str. Justiției, nr. 5).