Gustatul paralel

Gustatul paralel

Suntem ceea ce mâncăm! Iar gătitul vegan, pe lângă faptul că este mai sănătos, este mai ușor și mai rapid, susține Simona Schneider, proprietara unui restaurant vegan din centrul Sibiului.

Pare greu de crezut că vreun sibian ar putea da uitării brânzeturile și carnea, dar asta au făcut Simona și soțul ei, Ilie. Convinși de cercetările unor experți în domeniu, ei ne asigură că o alimentație vegană bine planificată ne poate furniza toți nutrienții necesari.

“Acum șapte ani, am început această călătorie culinară, dar și pentru sănătate. Motivul principal pentru care noi am adoptat acest stil de viață este pentru sănătate. Ne-am dat seama că putem înlocui orice provine de la animal cu ceva bazat pe plante. A fost o trecere lentă, nu am renunțat la carne dintr-o dată. În urmă cu aproximativ patru ani, după ce am citit o carte foarte interesantă, am hotărât să renunțăm și la proteina animală și să ne concentrăm pe nutriție și dietoterapie vegană”, povestește Ilie Schneider.

Cei doi au descoperit că gătitul înseamnă artă și imaginație, iar un produs vegan poate fi la fel de sățios precum carnea.

“Îți prostește mintea și chiar te satură și nu-ți cade greu. E foarte important să știm ce mâncăm și cum mâncăm. Noi suntem ceea ce mâncăm! Mâncarea poate să fie otravă sau medicament”, explică Ilie.

De profesie inginer, specializat în îmbunătățirea proceselor, sibianul și-a găsit împlinirea dezvoltând o mică afacere de familie: restaurantul Time, de pe strada Ocnei, unde meniul este exclusiv vegan. Ilie și Simona se străduiesc să le ofere clienților lor produse gustoase și sănătoase, cu ingrediente de la furnizori de încredere.

“Oamenii au început să fie mult mai deschiși, nu mai suntem cei ciudați de la o nuntă… Tot mai mulți oameni sunt în căutarea acestui stil de viață”, afirmă Simona Schneider.

Pentru Simona, gătitul vegan este mai rapid și mai ușor.

“Eu sunt zodia Leu și ziceam că niciodată nu o să renunț la carne, nu exista mâncare fără carne. Apoi a început postul și am zis: hai să văd un pic cum mă simt. M-am simțit extraordinar. Pentru Ilie, provocarea a fost să renunțe la produse lactate, la el orice mâncare era cu brânză. Am descoperit o lume la care n-aș fi visat niciodată, o lume care îți oferă orice înlocuitor. Această lume este minunată! Chiar se poate trăi într-un mod foarte frumos. Este o provocare”, ne-a mărturisit ea.

Câteva dintre produsele familiei Schneider au putut fi degustate, ieri, la Casa de Cultură a Studenților, cu ocazia evenimentului “Jam session în bucătărie” din programul Sibiu Jazz Competition. Curioșii au încercat mini-burgeri cu chiftea de quinoa sau cu tofu afumat, tartine cu pâine din făină integrală și multe semințe, pregătită de Ilie împreună cu mama sa, după metoda tradițională, zacuscă de casă, smântână vegană și patru tipuri de desert cu nucă de cocos.

“Poate încă nu suntem pregătiți pentru a îmbrățișa stilul vegetarian, dar suntem cu mintea deschisă, suntem persoane curioase și, în momentul în care gustul ne convinge, cu siguranță vom face primii pași spre a ne îmbunătăți stilul de viață”, a conchis Simona Maxim, organizatoarea Sibiu Jazz Competition.

Răspunde