Tocană de pui cu mămăligă

Tocană de pui cu mămăligă

Rețetă culeasă din satul Vurpăr, de pe Valea Hârtibaciului, și publicată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul – Junii Sibiului în cartea „Rețete tradiționale din zona Sibiului”.

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • carne de pui
  • 2 cepe
  • 1 ardei
  • 2 ouă
  • 2 linguri untură de porc
  • făină albă
  • paprică
  • sare

[/ingredients]

[directions title=”Mod de preparare”]

  1. Se taie puiul şi se opăreşte pentru a se putea smulge penele. Apoi se piguleşte şi se dă puţin prin foc, să se pârlească şi să se îndepărteze tot puful. Apoi se spală carnea şi se tranşează.
  2. Se călesc într-o cratiţă, pe sobă, ceapa cu ardeiul verde, în untură. Când sfârâie, se pune paprica şi se amestecă bine. Se adaugă puiul (picioare, piept, aripi) şi puțină sare, piper; se întoarce carnea un pic de pe o parte pe alta, cu o furculiţă.
  3. Se copârşeşte cu apă şi se lasă la fiert. Se încearcă bucăţelele de carne cu furculiţa, iar când sunt fierte, se fac găluştele. Acestea se prepară din ouăle bătute cu sare şi făină albă cât cuprinde; prin amestecare rezultă o cocă nici prea tare, nici moale. Se înmoaie lingura în tocăniţă și se ia câte o jumătate de lingură de cocă pentru a face găluştele.
  4. Se pune capacul şi se lasă la fiert 10 minute. În final, se „sperie” găluştele, adică se toarnă în cratiţă, pe găluște, jumătate de cană de apă rece şi se mai lasă la foc. Tocăniţa se serveşte cu mămăliguţă caldă.

[/directions]

„La noi, tocana de pui este o mâncare de duminică; nu puneam în fiecare zi carne pe masă, că nu aveam de unde.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *