Edenul Transilvaniei – un paradis pierdut, dar nu pentru totdeauna

Un sentiment straniu te cuprinde încă de la primii pași. Deslușești cu ochii minții ceea ce astăzi nu se mai poate vedea. Culori și parfumuri dintr-o epocă îndepărtată, amintiri pe care nu le-ai trăit niciodată, te îndeamnă să faci o reverență în fața baronului Brukenthal pentru bunăvoința excelenței sale de a te primi la reședința numită altădată „Edenul Transilvaniei”.

Pe la 1760, fostul guvernator a cumpărat trei loturi în dealul bisericii din Avrig, în tărâmul de poveste dintre Munții Făgăraș și râul Olt, pe care apoi a fost construit palatul său de vară inspirat din luxul și eleganța de la Schönbrunn şi Laxenburg, potrivit istoricului sibian Răzvan Pop.

Samuel von Brukenthal ținea în biblioteca personală două tratate despre grădinărit și era foarte pasionat de munca pământului. „Pasiunea baronului pentru grădini şi grădinărit se explică prin legătura sa funciară cu pământul, componentă importantă a eredităţii sociale de mic nobil ridicat dintr-un neam de ţărani, dar mai ales rafinatei culturi de extracţie iluministă, dobândită la universităţile din Jena şi Halle, precum şi în anturajul Curţii vieneze”, consemnează cercetătorii Gudrun-Liane Ittu, Constantin Ittu, Ioan Bondrea, în volumului „Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere până în zilele noastre. Repere sibiene” (Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2019).

În 1803, pe domeniul în suprafață de 8 hectare erau amenajate: grădina ornamentală franţuzească, grădina Triangel, grădina fazanilor, grădina englezească şi cea olandeză.

„Grădina olandeză, o combinaţie de frumos, exotic şi utilitar a satisfăcut nevoia furnizării necesarului de legume şi fructe familiei şi suitei guvernatorului, iar surplusul era comercializat. Marile descoperiri geografice lărgiseră orizontul de cunoaştere al europenilor, familiarizându-i, printre altele, cu noi specii de plante ornamentale şi comestibile. În epocă, interesul pentru botanică era foarte ridicat, iar deţinerea de specii şi soiuri noi sau rare aducea un plus de prestigiu social. O altă preocupare importantă în epocă era ameliorarea soiurilor de fructe şi ale raselor de animale. Aceasta se origina, pe de-o parte, în mercantilismul vremii, iar pe de altă parte în încrederea omului Iluminismului în forţele sale creatoare, în vocaţia sa demiurgică. Toate acestea se practicau şi la Avrig, domeniul putând fi privit, conform terminologiei actuale, drept centru de cercetări agricole, cu ferme experimentale, horticole şi zootehnice”, sunt de părere cercetătorii amintiți.

Întreprinzătorul baron sas, care și-a propus ca proprietatea să se susțină din propriile venituri, a adus la Avrig și specialiști din Viena, pentru a dezvolta grădinile și serele.

Bogăţia plantelor ornamentale şi comestibile cultivate la Avrig, amintind de opulenţa naturilor moarte flamande din pinacoteca baronului, este impresionantă nu numai pentru călătorii din secolul al XVIII-lea, ci și pentru contemporanii noștri.

Citim în cartea soților Ittu că multe dintre delicioasele specii de legume şi fructe, reprezentate în tablourile maeştrilor din Ţările de Jos din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, creşteau şi în grădinile baronului. Sparanghelul, anghinarea, conopida, varza creaţă, varza de Bruxelles şi diferite plante aromatice erau prelucrate în bucătăria castelului sau vândute doritorilor de trufandale. De la masă nu puteau lipsi nici delicioase soiuri de fructe, europene şi exotice.

Documente păstrate în Colecţia Brukenthal a Direcției Județene Sibiu din cadrul Arhivelor Naționale arată că în primăvara anului 1788 s-au plantat aici 95 de soiuri de păr, 40 de soiuri de piersic și 17 soiuri de măr. În oranjerie creşteau aproape o mie de lămâi şi portocali, precum și mai multe exemplare de curmal, ananas, nucşoară, arbore de cafea, migdal, roşcov.

Secretarul gubernial Theodor von Herrmann, care a petrecut mult timp la moşia din Avrig a lui Brukenthal, povestea într-o scrisoare trimisă în august 1778: „Excelenţa Sa depune cel mai mare efort posibil pentru a aduce tot ce este mai bun şi mai desăvârşit în materie de flori, fructe şi legume pentru bucătărie […] În grădina din Avrig, în special în cea englezească, am găsit foarte multe lucruri noi, iar ananaşii sunt extraordinari”.

Un an mai târziu, același secretar al baronului scria: „Datorită frumuseţii sale, grădina de aici ar putea fi numită, din sute de puncte de vedere, Edenul transilvănean. Exceptând cireşele, care trebuie aduse din oraş, avem aici delicioase fructe de sezon şi zilnic avem la masă câte un pepene, care este mai gustos decât cei pe care i-am mâncat la St. Veith, provenind din grădinile imperiale de plăcere. Peste câteva săptămâni, locul lor va fi luat de ananaşi, care, anul acesta, sunt din belşug […]. Pe lângă nenumărate plante, care nu sunt niciodată scoase din seră, avem aici şi un arbore de cafea, arbori de cauciuc, tragant, diverse plante medicinale şi o mulţime de aloe”.

Cornelia Feyer, arhitect peisagist, descrie cele cinci grădini:

• Grădina franceză

Grădina franceză, numită şi grădina ornamentală sau grădina terasată, formează continuarea curţii reprezentative a palatului. Ea constă din trei niveluri care coboară gradat peste 12 metri şi era împrejmuită cu un zid. Structura simetrică este fragmentată de o axă mediană cu scări fastuoase şi de mai multe drumuri laterale ortogonale, precum şi de două canale cu apă. În centru, sub marea scară în aer liber, se află bazinul cu fântână arteziană, care e alimentat de o sursă amenajată artificial. Din amenajarea iniţială făceau parte vaze de piatră, sculpturi de piatră şi plante în ciubere. La nivelul cel mai de jos se găseau boschete. De regulă, boschetele constau dintr-un gard viu înalt, tuns, încadrând o parcelă cu arbori plantaţi după un model strict. Cu timpul, caracterul intens modelat, pe care l-a avut cândva grădina franceză, s-a pierdut în parte.

• Grădina Triangel

Grădinile cu triunghiuri, care încă fac parte din partea barocă a grădinii, erau alipite grădinii terasate şi, cu conturul lor semicircular, formau terminaţia nordică adecvată. Punctul culminant al acestei părţi formale, dar neîngrădite a grădinii îl constituia un rond semicircular, în al cărui centru a fost dispus un „point de vue” (fr. punct de vedere). El se afla exact pe axa principală şi reprezenta punctul central al unui sistem de drumuri dispuse radial, cu perspective spre peisaj. De ambele părţi ale axei mediane, drumurile formau parcele triunghiulare înconjurate de gard viu, grădinile triunghiulare. În prezent, nu a mai rămas nimic din grădinile triunghiulare, cu excepţia fostului „point de vue”. În locul fostului rond se află azi un grup de pini, plantaţi în semicerc.

• Grădina cu fazani

Grădina cu fazani a fost amenajată, după model baroc, ca o mică parcelă de pădure pentru creşterea fazanilor, chiar lângă parcul palatului. Fazanii erau un vânat îndrăgit şi erau crescuţi în împrejmuiri speciale, ca ornamente vii sau pentru vânat. Pentru a li se oferi păsărilor posibilitatea de a se ascunde, grădina a fost amenajată cu plantaţii de arbori şi tufişuri neregulate şi impenetrabile. Dar, având o suprafaţă de numai 1,9 hectare, era foarte mică pentru un teren de vânătoare. Exoticii arbori-lalea (Liriodendron tulipifera), care s-au păstrat până în prezent, au fost obținuți de Brukenthal din America, datorită contactelor sale la Curtea din Viena. Ei sunt ultimii martori ai bogatei sale colecţii de plante.

• Grădina olandeză

Grădina olandeză e situată între oranjerie şi grădina englezească şi a servit la cultura legumelor, fructelor şi mirodeniilor. În afară de oranjerie, grădina olandeză era mărginită din două părţi de ziduri. Fiind îngrădită din toate părţile şi datorită formei concave a oranjeriei, care funcţiona ca un reflector solar, se forma un microclimat deosebit de cald. Acesta permitea ca, alături de legumele indigene, să se cultive şi alese fructe şi mirodenii exotice, ca ananas, smochini, migdali, curmali, arbori de nucşoară şi de cafea. Fructele de ananas erau foarte solicitate şi erau vândute la pieţele locale. În anotimpul rece, plantele exotice, iubitoare de căldură, trebuiau mutate în oranjerie. Clădirea era încălzită din afară, prin ţevi în care circula aer cald. Existau sectoare cu diferite temperaturi, în funcţie de „patria” şi cerinţele plantelor.

• Grădina englezească

Un parc structurat organic după modelul peisajului păşunilor englezeşti din secolul XVIII, grădina englezească este un simbol al iluminismului şi al distanţării de absolutism. Brukenthal şi-a amenajat grădina englezească între 1774 şi 1779, pe povârnişul estic. Caracteristicile sale erau dimensiunile restrânse, sistemul de drumuri şerpuitoare, micile luminişuri şi integrarea unor construcţii de decor, cum ar fi un ermitaj şi o ruină artificială prin care curgea apa unei cascade. Construcţiile de decor şi cascada nu mai există. La poalele povârnişului se găseşte izvorul cu cap de şarpe, care s-a păstrat până în prezent. E vorba de o sculptură din gresie, cu bazinul izvorului aferent. Era încorporată într-o scară dublă, componentă a unui mic luminiş.

După moartea baronului, reşedinţa de la Avrig a intrat în declin şi nu şi-a mai recăpătat strălucirea nici până în ziua de azi. Aflată în proprietatea minorității germane, ea este administrată acum de un investitor privat. „Fiind probabil singura grădină-monument din Transilvania de sud, parcul s-a păstrat în mare parte în conformitate cu structura inițială. Formele stricte, simetrice, astăzi se pot doar intui, plantele originale aproape s-au pierdut de-a lungul deceniilor de neglijare – cu mici excepții, cum ar fi arborii-lalea (tulipanii). De abia de la începutul ultimului mileniu au început treptat lucrările de redare a aspectului inițial. Situată idilic în mijlocul parcului, Oranjeria este punctul de atracție principal pentru vizitatorii ansamblului Brukenthal. Farmecul istoric l-am completat cu eleganța și confortul zilelor noastre. Oaspeților noștri le stau la dispoziție în această unică clădire baroc dormitoare moderne, un restaurant romantic și două săli pentru evenimente”, spune Arnold Klingeis.

Moştenitorul baronului, Josef von Brukenthal, a extins parcul de la 8,3 la 17,5 hectare şi a reamenajat formala grădină cu triunghiuri în manieră peisagistă. Însă în 1827, a luat sfârşit linia moştenitorilor lui Brukenthal, iar proprietatea a trecut prin mai multe mâini, până când, în 1908, ansamblul a fost cumpărat de Biserica Evanghelică, iar aceasta l-a amenajat ca spaţiu pentru cure medicale, care ulterior a fost extins prin înfiinţarea unei secţii de băi reci. După al Doilea Război Mondial, ansamblul a fost naţionalizat, devenind sanatoriu pentru boli profesionale. În 1999, ansamblul a fost retrocedat Forumului German și Fundației „Samuel von Brukenthal”, care estimează că ar avea nevoie de cel puțin opt milioane de euro pentru a reda strălucirea de altădată a domeniului, din care 3-4 milioane de euro doar pentru refacerea parcului.

Fundația Brukenthal: „Reşedinţa de vară este o bijuterie a istoriei culturii şi un parc de excepţie. Având în prezent o mărime de 16 hectare, acesta este unicul parc baroc din România şi este protejat ca monument istoric naţional. Datorită arborilor bătrâni valoroşi şi, parţial, unei zone sălbatice neamenajate şi izvoarelor naturale, el are o mare valoare şi din perspectiva protecţiei naturii. Încă în urmă cu 200 de ani, mulţumită bogatei sale culturi horticole, era cunoscut şi dincolo de graniţele Transilvaniei ca «fântâna sănătăţii» şi «Edenul transilvănean». Datorită unicităţii sale şi importanţei europene a baronului Brukenthal, proprietatea prezintă o importanţă naţională, dacă nu chiar internaţională, dar necesită urgent o restaurare şi un nou concept de exploatare.”