Cum reușeau bunicii să așeze pe masă, în miez de iarnă, delicioasele murături, dulcețuri sau zacuscă? Iată cum poți pregăti cele mai gustoase alimente conservate!
La Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, astăzi, 29 septembrie, între orele 10 și 16, are loc evenimentul “Sărbătoarea Recoltei”.
„Vom pune la uscat mere, ardei, ciuperci, vom face zacuscă și marmeladă din prune fără zahăr, vom pune varză și gogonele la murat. Legumele se vor înfrăți și într-un ghiveci pe care îl vom servi ca mâncare caldă. Vom depăna povestea pregătirilor de toamnă pentru anul următor. De asemenea, producătorii se vor întrece în a oferi atât legume și fructe proaspete, cât și conserve gata preparate. Aceștia ne vor îmbia cu: dulcețuri, siropuri, zacuscă; vor fi și produse lactate, prăjituri și produse apicole, foarte necesare în perioada următoare. Totodată, se vor pune la fiert în zăcătoare prunele, pentru ca ulterior să pornim cazanul de pălincă”, a spus muzeograful Mihaela Gherghel.
Gusturile toamnei pot fi păstrate mult și bine dacă folosim metodele tradiționale, iar acestea se pot învăța chiar astăzi, de la specialiștii Muzeului ASTRA.
Totodată, va avea loc și un atelier de prelucrare a cerealelor, unde oaspeții vor putea participa la etapele în care boabele de grâu și de porumb se transformă în făină și mălai. Moara de mână și sfârnitorile vor fi puse așadar la îndemâna celor curioși, pe scena Târgului de țară. Se vor desfășura ateliere și în cadrul programului Grădină și peisaj – ateliere tradiționale de zdrobit și de tescuit struguri pentru obținerea mustului și un atelier de zdrobit mere și de obținere a sucului de mere, folosind instrumentar arhaic.