Sarmalele mamei, tot mai bune cu trecerea timpului

Sarmalele mamei, tot mai bune cu trecerea timpului

„Probabil că nu se mai poate stabili exact cine a inventat mâncarea aceasta. Românii o consideră mâncarea lor națională. Maghiarii o prepară și ei foarte gustos, iar sașii își revendică chiar drepturile de autor asupra ei. Oricum, astăzi eu nu spun decât că este o mâncare delicioasă. Dar n-am fost mereu de aceeași părere. Copilă fiind, nu mi-au plăcut sarmalele”, mărturisește Dagmar Dusil.

Sibianca, stabilită de peste trei decenii în Germania, își amintește că mama domniei sale făcea sarmale cu varză murată.

[directions title=”Varză umplută (sarmale)”]

  1. Umplutura este aceeași ca la ardeii umpluți și la guliile umplute, doar că ea devine și mai gustoasă dacă adăugăm o ceapă tăiată mărunt. În câte o frunză de varză punem din amestecul de carne și rulăm foaia.
  2. Mama mea făcea sarmalele destul de mari. Aveau o lungime de circa 10-15 cm și erau legate cu ață. Apoi mai făcea și un nod puternic, astfel încât să fie sigură că n-o să se desfacă!
  3. În oală se topesc vreo câteva cubulețe de slănină, se adaugă o ceapă tocată mărunt și, dacă aveți (iar mama avea, altfel nici n-ar mai fi făcut sarmale), cârnat afumat sau carne afumată.
  4. Pe urmă se așază frumos sarmalele în straturi, unele peste altele, și se toarnă peste ele apă fierbinte cât să fie acoperite. Totul se fierbe la foc mic aproximativ două ore. Pe fundul oalei și între straturile de sarmale se pune din belșug varză murată tăiată fideluță. Și sarmalele sunt servite cu smântână.

[/directions]

„Sunt un remediu foarte eficient pentru mahmureală”, mai scrie Dagmar Dusil în cartea sa “Privind înapoi prin fereastra bucătăriei” (Curtea Veche Publishing, București, 2013).

Principala diferență între sarmalele românești și cele săsești este mărimea lor, ne lămurește Dagmar Dusil. „Cele săsești sunt mari, cele românești sunt mici. Personal, preferam varianta românească. Și nu era nevoie nici de ață. Forma este diferită când eu fac sarmale. Când îmi ies foarte mici, când mai mari, când dreptunghiulare, când triunghiulare; las pe seama frunzei de varză să decidă forma. Dacă n-am cârnat afumat, nu e nicio tragedie. «De ești copilul Domnului, ajută-te!» Cum am mai spus, sarmalele se prepară cu varză murată. Există și o variantă «dulce»: sarmalele pot fi făcute și cu varză proaspătă, nemurată. Dar trebuie ca frunzele să fie opărite în prealabil ca să devină maleabile. Se obține un gust acrișor prin adăugarea de roșii. În plus, mai trebuie adăugate diferite ierburi, precum cimbru și mărar. Această variantă se recomandă mai ales vara. Dacă n-avem varză, nici murată, nici proaspătă, se pot folosi frunze tinere de viță-de-vie, care trebuie de asemenea opărite”, spune autoarea.

Dagmar Dusil, prozatoare, poetă, eseistă, editoare și traducătoare, s-a născut la Sibiu în 1948. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și după absolvire a predat limba engleză în orașul natal. În 1985 a plecat în Germania de Vest. De-a lungul timpului, a colaborat cu numeroase publicații, atât din România, cât și din Germania, semnând poezie, eseu și cronică muzicală. Este director cofondator al editurii Johannis Reeg, ce publică în special lucrări legate de Transilvania.

Răspunde