Un model de vecinătate este Retișul, acest sătuc de pe Valea Hârtibaciului unde românii, sașii și ungurii au conviețuit de vreo 750 de ani.
Comunitatea numără astăzi vreo 400 de suflete și niciodată n-a fost prea mare, așa că localnicii au fost nevoiți să se înțeleagă și să se ajute unii pe alții, altfel satul s-ar fi destrămat cu siguranță.
„Comunitatea din lumea satului tradițional a dezvoltat diverse forme de asociere și organizare pentru ca muncile agricole, desfășurate odinioară fără facilitățile oferite de mecanizare, să fie mai ușor de realizat în timp util. Concomitent, bazându-se pe relații de bună înțelegere, pe grade de rudenie sau de proximitate s-au dezvoltat forme organizatorice de într-ajutorare și petrecere a timpului liber. O astfel de formă organizatorică, inedită însă prin specificul gastronomic, este «Societatea de oaie» de la Retiș. Aceasta se constituia îndeosebi toamna, când se scoteau cartofii, prin asocierea a 6 – 8 familii, având la bază înrudirea, vecinătatea și interesul culinar comun. Regulile erau foarte simple: fiecare familie tăia, pe rând, câte o oaie, pe care o porționa în părți egale și o împărțea cu celelalte familii din Societate. De ce un astfel de demers? Pentru că nu exista posibilitatea congelării cărnii pe timp îndelungat; porțiile mai mici, primite prin intermediul Societății, asigurau consum regulat de carne proaspătă de oaie”, au explicat cercetătorii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
„Cât primeai de la cel care tăia oaia azi, atâta trebuia să-i dai înapoi când tăiai tu o oaie. Cam 3 kilograme cântărea fiecare parte. Era puţină carne, că până ţineai o ţâră pentru tocană, niște oase pentru o zamă… asta era partea ta… Tocana de oaie o făceam cu crumpene. Duminica, o mâncam cu mămăligă, cu varză acră sau salată verde. Din carnea mai moale, faci sarmale, ardei umplut. S-o întâmplat mai demult să se audă vorbe că oaia tăiată de vreunu’ o fost tare slabă şi carnea a fost puţină, da’ de obicei să-nţeleg. Eu așa m-am pomenit, cu «Societatea de oaie». Se face de peste 40 de ani”, povestesc retișenii despre această tradiție.