Scoverzile, plăcinte pregătite după reţete vechi de sute de ani care ajutau la peţitul fetelor, iar pe urmă erau nelipsite de pe masă la nunţi, sunt un desert uşor de făcut şi fără multă cheltuială.
Secretul unor scoverzi bune este aluatul care trebuie să crească bine la dospit, acesta fiind făcut asemenea celui de cozonac sau gogoşi.
Gospodinele din Ardeal sau din Banat povestesc că, pentru ca scoverzile să ajungă la toată familia, adică pentru câteva zeci de scoverzi, se pune 1,5 kilograme de făină, deasupra vine o bucăţică de drojdie, de 50 de grame, care se înmoaie cu făina în laptele turnat dintr-o cană. Unele bucătărese folosesc apă caldă, nu lapte. Aşa se face plămădeala. După ce a crescut plămădeala, se pun restul ingredientelor: lapte călduţ cât cuprinde, cam trei sferturi de litru, ca să se înmoaie făina. Pe urmă se pun şase ouă, sarea şi 100 de grame de unt la urmă. Se presară şi puţină sare, cam o linguriţă. Aluatul se frământă cu mâna într-un vas rotund, înainte se frământa într-o trocuţă de lemn. Pe urmă, aluatul frământat se lasă la dospit, neapărat la loc cald, timp de o oră. Când aluatul e dospit, se rup bucăţi mici din el, cu mâna. Ca să se rupă mai bine şi să nu se lipească de degete, gospodina îşi înmoaie mâna într-un vas cu apă călduţă, de fiecare dată când desprinde bucăţi din aluat. Spre deosebire de gogoşi sau alte deserturi din astfel de aluaturi, aluatul de scovarză se rupe şi se întinde cu mâinile, nu se taie în forme rotunde, cu o cană sau pahar. Înainte de a rupe bucăţile de aluat, se pune pe foc o tigaie grea, în care se toarnă aproape un litru de ulei, care se lasă la încins. În acest ulei încins, se aşează cu grijă fiecare plăcintă, care începe să sfârâie şi să se îngălbenească. Pe urmă, se întoarce repede şi pe partea cealaltă. Singura grijă e să nu se lase să se prăjească prea tare, că se ard.
„Se dădeau scoverzi şi rachiu, când venea ficiorul să ceară fata şi să se înţeleagă de zestre, la tomneală, aşe-i ziceam noi. Şi la nuntă erau scoverzi, că le duceau femeile de acasă gata făcute: ăsta era obiceiul”, conform unei enciclopedii de reţete tradiţionale din zona Sibiului, editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu. În lucrare se găseşte o reţetă de scoverzi culeasă din satul Turnu Roşu, din Ţara Oltului.
„Termenul de «scovardă» (la singular), «scoverzi» (la plural) preluat din slavul «skovrada», care înseamnă tigaie, este întâlnit în Transilvania şi Banat. Scovarda este o plăcintă din aluat dospit prăjită în grăsime sau ulei încins într-o tigaie grea, din fontă sau fier gros, cu margini înalte şi care se transmite din generaţie în generaţie, straturile de grăsime arsă depuse pe ea de-a lungul vremii fiind o caracteristica esenţială a acestei tigăi. Tot în Transilvania şi Banat, pentru scovardă mai sunt întâlnite denumirile de minciună, minciunea, minciunică, uscăţea, uscăţică, adică o plăcintă uscată”, a precizat, pentru AGERPRES, Cozmina Costiniuc, din partea CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Scoverzile se mănâncă neapărat calde. La ţară, acestea se servesc cu rachiu, însă merg şi cu vin sau bere blondă, conform altor cărţi de bucate.
Scoverzi
Ingrediente
- 1,5 kg făină
- 50 g drojdie
- 6 ouă
- 100 g unt
- lapte
- 300 g zahăr
- ulei
Mod de prepare
- Se face plămădeala din drojdie, apă caldă și făină, iar după ce a crescut, se încorporează restul ingredientelor.
- Aluatul se frământă și se lasă la dospit, la loc cald, o oră.
- Se rup bucăți mici de aluat, se întind cu mâna și se coc în ulei încins.
În Mărginimea Sibiului, obiceiul în perioadele de post era – și se mai păstrează de cei care țin la tradiții – ca mamele și bunicile să facă delicioasele scoverzi pentru toți ai casei de lăsata secului.
