Slănina este delicioasă chiar și vara, cu telemea și roșii, dar o rețetă tradițională sibiană, făcută în special iarna, este cea sub formă de chisătură.
Chisătura este o pastă de slănină tăiată mărunt și amestecată cu pătrunjel și ceapă roșie. E “sandvișul” ciobanilor – întinsă pe felii mari de pâine bătută. Ulterior, rețeta e completată și cu ou fiert, alături de slănină, ceapă și pătrunjel.
Un deliciu aparte al zonei Văii Hârtibaciului este slănina ținută în sare și bine afumată, sau uneori presărată cu puțină paprică.
Sașii o păstrau tot timpul anului în clopotnița bisericii. Românii din Mărginime o afumă cu lemn de fag, iar apoi o agaţă în cârlig în cămară.