Satul unde a renăscut vecinătatea

Satul unde a renăscut vecinătatea

Binele tuturor și al fiecăruia în parte era sensul vecinătății, o instituție esențială în viața satului transilvănean de odinioară.

Chiar și fără staroste sau legi scrise, spiritul vecinătății se mai păstrează și astăzi la Săcădate, satul sibian de pe malul drept al Oltului unde sași, unguri și români au trăit laolaltă în bună prietenie încă de pe la 1380.

Localitatea are, astăzi, puțin peste 500 de locuitori, însă tradițiile sale au rămas vii. Meritul le aparține voluntarilor asociației Vatra Satului. Aceștia au restaurat o gospodărie din centrul satului și au transformat-o într-un spațiu cultural pe care trebuie să-l vedeți!

Aproape că nu-ți vine să crezi că muzeul din Săcădate și-a putut recăpăta suflul și frumusețea de odinioară, dacă afli prin ce a trecut. Construită în 1826, casa are pereții pictați în piatră vânătă și ornamentați cu motive specifice zonei. În interior se află mobilier, unelte, haine și icoane care au aparținut localnicilor din cele mai vechi timpuri, dar și fotografii ale familiilor de altădată.

Curtea și grădina bine îngrijite, șura, coșerul și șopronul întregesc complexul muzeal, dând dimensiunea exactă a unei gospodării țărănești, a trăiniciei, organizării și simplității vieții de la țară, dar și a profunzimii spiritului săcădățenilor.

„Ne facem datoria faţă de cei care au fost înaintea noastră.”

Este cu adevărat o minune, dacă ne gândim că, după Război, comuniștii au folosit această casă pentru “cooperativă”, iar în vremea din urmă se degradase atât de mult, încât ajunsese adăpostul ciurdarilor.

Salvarea acestei case a însemnat prima și cea mai mare acțiune de voluntariat a noii “vecinătăți” de la Săcădate. Acum că a intrat în circuitul turistic, minunea albastră găzduiește evenimente culturale, iar când nu organizează spectacole, expoziții sau brunch-uri, voluntarii se ocupă cu reparațiile și curățenia prin sat, premiază copiii, ajută bătrânii, merg la colindat… Într-un cuvânt: vecinătate! Următoarea lor provocare este Maratonul Internațional Sibiu, unde strâng fonduri pentru a amenaja și o bibliotecă dedicată copiilor din sat.

Dacă vreți să descoperiți culorile și savoarea locului, o ocazie numai bună ar fi sâmbătă, 6 iulie, când comunitatea din Săcădate vă invită la un brunch! S-ar putea să vă cucerească gusturile unice ale ciorbei acre de Săcădate, tocanei de vițel cu găluște, peștelui de Olt marinat sau tocăniței reci de ardei cu frecăței. Din programul zilei nu vor lipsi un tur al satului și nici momentele artistice.

Răspunde