“Dragostea de a munci, ăsta-i secretul meu!”, ne încredințează sibianca Minerva Dumitru.
Născută în Bistrița, tușa Minerva a venit la Sibiu acum o jumătate de secol și a lucrat toată viața la strung, dar n-a uitat niciodată șezătorile din copilărie. Mâinile sale iscusite au deprins meșteșugurile femeiești în satul natal. Când am întâlnit-o în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, la un atelier de prelucrare a lânii, am hotărât să-i facem cunoscută povestea.
“Eu de mic copil am tors foarte mult, am țesut, am cusut… Am fost de meserie strungar, dar asta nu înseamnă că nu știu să fac anumite lucruri muierești. Toate le fac!”, se mândrește Minerva Dumitru.
“Satul meu era plin de tineret când eram copilă. Erau foarte multe fete. Acum au rămas mai mult bătrâni în sat. Tineretul a cam plecat, au plecat în străinătate cei mai mulți. Iar cu meșteșugul ăsta nu se mai ocupă nimeni.”
Lâna călduroasă și sănătoasă este cel mai bun material, după părerea tușei Minerva. “Din lână făceam ciorapi, covoare, veste, pulovere, brâie, până și fuste. Am făcut covoare și le am și în ziua de azi. Când eram tineri, eu nu prea am cumpărat garnituri de pat, pentru că le aveam de când eram fată. Mai fac mănuși, ciorapi, ginerelui meu i-am făcut un brâu, că îl doare spatele, anul trecut am împletit fulare pentru niște oameni din Germania”, ne-a mai povestit femeia.
În amintirile tușei Minerva, când țăranii erau țărani, bunăstarea fiecăruia depindea doar de hărnicia sa, iar banilor nu le duceai nici grija, dar nici dorul. Însă, de acum înainte, satul are viitor doar dacă se vor mai găsi tineri cărora să le placă munca. “Prin clăci multe și șezători, fetele prindeau dragoste de a munci. Bătrânii ne-au lăsat darul acesta de a ne descurca, Doamne ferește, în vreme de ceva… Noi știm să ne descurcăm. Eu pot să fac orice și aș dori ca și copiii copiilor noștri să poată să țină aceste lucruri frumoase”, mărturisește sibianca.