Renumiți pentru cumpătarea lor, sașii petreceau destul de modest chiar și la nunți sau botezuri. Abundența alimentară era considerată o etalare a luxului, iar convingerile religioase le interziceau asta.
Câteva zeci de invitați, cel mult șase muzicanți, la desert – doar hencleș sau cozonac și, în caz excepțional, cafea. Așa arăta o nuntă în înalta societate a Sibiului din anii 1700.
Ecouri din istorie
Pentru a se asigura că sibianul din fiecare segment social beneficiază de drepturile sale, dar își respectă și îndatoririle, în 1547, 1688, 1730 şi 1755 au fost instituite regulamente. Cei care le încălcau, tentați de moda vieneză sau de ideile „păcătoase” ale Iluminismului, erau aspru amendați.
„În societatea sibiană a veacului al XVIII-lea, nunţile se sărbătoreau cu un număr mic de invitaţi, număr care, chiar şi în cazul notabilităţilor, nu putea depăşi 60 de persoane. Clasele superioare se bucurau de preparate şi deserturi rafinate, din categoria pateurilor şi torturilor, alimente interzise orăşenilor de rând. Numărul de feluri servite era suficient de mare pentru a-i satisface pe toţi invitaţii, în ciuda faptului că celor cu prestigiu social ridicat li se permitea să ofere mese mult mai bogate. Ambele regulamente interzic cu desăvârşire tratarea musafirilor cu produse cu un conţinut bogat în zahăr, dovadă că zahărul încă mai era un aliment scump şi consumat în cantităţi mici. De obicei, deserturile erau îndulcite cu miere şi/sau cu adaos de stafide. Reţinem de asemenea că, în 1755, la Sibiu, deja se încetăţenise consumul cafelei”, notează cercetătorii Gudrun-Liane Ittu, Constantin Ittu și Ioan Bondrea, autorii volumului „Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere până în zilele noastre. Repere sibiene” (Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2019).

Pe 22 decembrie 1755, Sámuel Schárdi a tipărit „Noul regulament sibian de organizare a nunţilor” („Neues Hermannstädter Hochzeit Regulament”), după ce oficianţii şi magistratul oraşului constataseră că reglementările din 1730 au cam fost date uitării. Acesta limitează numărul invitaţilor la maximum 30 de perechi, respectiv doar rude apropiate ale mirilor. Petrecerea se va organiza doar cu aprobarea președintelui unei comisii speciale.
Meniul, în funcție de categoria socială
Societatea urbană este împărţită în trei categorii, dintre care celei dintâi i se permite să-şi servească invitaţii cu zece feluri de mâncare, celei de-a doua cu opt, iar clasa a treia are dreptul la numai şase feluri. Acesteia din urmă i se interzice tratarea invitaţilor cu pateuri (Pasteten) şi torturi. Chiar şi celor mai importanţi cetăţeni, precum oficianţilor (Officianten), consilierilor (Ratsherrn), nobililor (Edelleute) şi patricienilor li se interzice servirea mesenilor cu fructe confiate (Confect), deserturile permise fiind numai migdale tăvălite în zahăr, stafide, Zuckerbrot (un fel de cozonac umplut cu o cremă din zahăr unt şi scorţişoară), alte copturi (Gebäck) şi fructe. La nunţile cetăţenilor obişnuiţi (bürgerliche Hochzeiten), drept desert se servesc fructe, cozonac, Hanklich (hencliş – desert săsesc, preparat din aluat dospit cu umplutură de ou, smântână şi unt) şi gogoşi. Acestei categorii i se interzice şi tratarea musafirilor cu cafea.

Totodată, au fost interzise petrecerile adiacente nunţii, precum cea a burlacilor sau a bucătăreselor. Mirilor li se permitea ca, în prima zi de nuntă, să invite la dans oricât de mulţi tineri doreau și să-i ospăteze cu friptură şi copturi, pe când în ziua a doua, dansul era rezervat rudelor (până la 30 de perechi), servite cu mâncare din carne de vită (Rindfleisch-Speise) şi cu friptură. Regulamentul stabileşte şi numărul de persoane chemate să supravegheze bunul mers al treburilor la bucătărie şi pivniţă. În cazul claselor superioare, ambii miri aveau dreptul la două persoane, iar clasa inferioară numai la una. „Această prevedere era motivată prin faptul că, sub pretextul supravegherii personalului casnic, se invită numeroase persoane, cărora apoi li se oferă mâncare la pachet, ceea ce produce pagubă mai mare decât în cazul în care ar fi invitate mai multe perechi”, explică specialiștii.
Pe lângă servitorii proprii, clasele superioare mai pot angaja doi, iar clasa a treia – unul. Familiile care dețineau veselă şi tacâmuri de argint sau fotolii aveau dreptul să le folosească, dar celorlalți nu le era permis să le ia cu împrumut.
În 1755 se stabileşte şi numărul de muzicanţi: între patru şi şase pentru cei înstăriţi, doar doi sau trei pentru nunţile orăşenilor de rând. Toate evenimentele trebuie să se termine cel târziu la miezul nopţii.
Dacă regulile acestea vi se par prea severe, trebuie să știți că regulamentul era pe alocuri mai permisiv decât cel emis cu un sfert de veac înainte, realizat de Johann Barth. De pildă, la 1730, sărbătorirea nunţii era permisă doar pe durata unei singure zile, vara până la orele 11 și iarna până la 10. Alimentele rămase puteau fi consumate numai de către familie, respectiv părinţii mirilor, fraţii şi surorile, precum şi soţii şi soţiile acestora. În duminica în care este anunţată viitoarea nuntă, după slujbă, socrul mare, împreună cu o rudă, trebuia să se prezinte la preşedintele comisiei pentru aprobarea listei invitaţilor şi a meniurilor preconizate a fi servite. În ceea ce priveşte numărul invitaţilor, acesta este limitat la douăsprezece perechi, iar în funcţie de prestigiul familiei mirilor, putea scădea până la şase.
Istoricii spun că, până la finalizarea construirii cazărmilor, armata era cazată în casele sibienilor, iar regulamentul prevedea că, dacă în casă locuiesc ofiţeri străini, acestora li se permite să participe la nuntă. În cazuri excepţionale era aprobată invitarea a una sau două perechi de străini, iar numărul de feluri de mâncare este limitat la şapte.
La desert, se interzicea tuturor categoriilor de cetăţeni consumul de fructe confiate, permiţându-se claselor superioare să ofere pişcoturi, stafide, ori migdale, iar cetăţenilor obişnuiţi numai fructe autohtone.