Familia Ganea din Mediaș a crezut mereu că rabarbărul, socul, salcâmul, teiul, păpădia, porumbelele sau trandafirii sălbatici de la marginea drumului se pot transforma din natură în aur.
“Am avut rețete de la mama și de la soacra mea și le-am îmbunătățit și ne-am diversificat gama. De exemplu, am avut și sirop de busuioc. În Ardeal nu se prea omoară lumea după sirop de soc, dar în sud, da. În primul an când l-am făcut, noi l-am gustat și ne-am dat seama că e… uau!”, exclamă Liviu Ganea, inginerul medieșean devenit producător de bunătăți tradiționale.
În 2015, cu câteva rețete vechi de-ale mamelor și bunicilor, îndemânare și mult curaj s-au pus pe treabă și s-au apucat de fiert siropuri, dulceață, zacuscă și miere. “Noi am început ca un hobby, că le-am făcut în gospodărie și toți care veneau la noi ne solicitau siropuri. Și așa ne-am mărit și diversitatea de produse, la solicitarea clienților. Cel mai căutat și cel mai dorit și cu care ne-am lansat e siropul de soc, care este cel mai răcoros și cel mai bine vândut. Cu el am intrat și pe piața din Constanța și este foarte bine cerut. În Constanța nu este soc și prima dată au fost foarte reticenți: «Soc? Ce e aia?». Dar, după ce au văzut și au gustat, avem cerere foarte mare. La un moment dat, a ajuns să fie o bătălie pe soc, că toată lumea îl culege. Socul se găsește pe orice vale, la noi în zonă, pe cursuri de apă. Sunt mai mulți producători care aplică diferite rețete, acesta e secretul fiecărui producător”, ne-a explicat Ionela Ganea, soția lui Liviu și sufletul afacerii de familie.
IONELA GANEA: „Fiecare plantă are efect terapeutic. De exemplu, socul scade tensiunea, porumbelele au vitamina K și mult fier și vitamina C. Tot ce este negru are antioxidanți – zmeura, murele… Murele și gutuile sunt folosite pentru imunitate, mierea de salcâm este antistres, porumbelele se folosesc și la gută, findcă ajută foarte bine la eliminarea acidului uric.
Mierea de păpădie nu este făcută de albine. Sunt adunate florile de păpădie, făcută o infuzie, după care se amestecă cu siropul și este mai mult folosită ca un îndulcitor. Dar păpădia, având efecte terapeutice pentru ficat, fiere, căile renale, poate fi folosită și ca tratament.
Tot ce este natural, din plante și fără efecte secundare, are efecte terapeutice prin folosire îndelungată. Deci nu iei un borcan de miere de păpădie și… «gata, vreau să nu mă mai doară ficatul!» sau să scadă colesterolul peste noapte.”
Deși totul a început ca o joacă, astăzi visul numit “Cămara lu’ Ganea” le ocupă majoritatea timpului și le aduce profituri serioase. Sunt mândri de dulceața de ceapă, de rabarbură sau de gogonele, precum și de siropul de soc, de busuioc, ori cel de păpădie. Toate sunt 100% naturale, iar secretul lor este că îmbină savoarea cu sănătatea. “Noi mergem pe clasic, pe ce făcea bunica. Ei nu mâncau nici ghimbir, nici aronia și tot felul de alte produse. Nu băgăm ghimbir în produse, nu avem dulcețuri de tot felul, amestecate, e doar fructul și aroma lui”, spune Ionela.
Simplu și eficient! Faima produselor lor a depășit cu mult așteptările și granițele. Produc și vând până la Constanța, dar au și clienți din alte țări care se aprovizionează cu toată încrederea din “Cămara lu’ Ganea”.