Sâmbătă, 9 februarie, între orele 10:00-13:30, foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se va transforma într-o piață de semințe și informații utile pentru grădinărit.
Protagoniștii evenimentului sunt membrii grupului „Semințe cu suflet”, care vor oferi în regim gratuit semințe reproductibile și butași de legume, flori și fructe din cele mai bune soiuri tradiționale românești.
Și-au anunțat prezența peste 30 de producători de semințe din întreaga țară. De la aceștia puteți afla și informații valoroase referitoare la procesele de plantare, creștere și cultivare.

În aceeași zi, la ora 11:00, în sala de lectură a Bibliotecii ASTRA va avea loc inaugurarea și prezentarea unui fond de carte de specialitate din domeniile gastronomie și grădinărit, colecție care va fi disponibilă în regim permanent (carte-la-raft) pentru sibienii care doresc să-și îmbogățească cunoștințele teoretice și competențele practice.
„Fondul de carte și catalogul bibliografic este organizat și va fi completat, în măsura feed-back-ului din partea publicului, de către Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți”, au precizat reprezentanții instituției de cultură.

„Semințe cu suflet” este un grup informal care generează un spațiu colegial, destinat asigurării existenței și distribuirii gratuite a semințelor reproductibile și a plantelor curate și sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate și apărarea biodiversității, dar și plantelor din grădinile noastre, a informațiilor despre agricultura ecologică sub toate formele și despre plantele care ne înconjoară. Grupul s-a cristalizat în jurul unor valori comune, care susține dreptul oricărui cultivator, amator sau cu experiență, de a avea acces la semințe reproductibile fără monopol. Grupul încurajează schimbul și darul semințelor tradiționale, înmulțirea și propagarea acestora într-un spațiu convivial, destinat circulării semințelor curate, fără modificări genetice, nehibridizate, fără tratamente chimice de sinteză.