Toamna-i ca odinioară, astăzi, la Târgul de țară!

Toamna-i ca odinioară, astăzi, la Târgul de țară!

Muzeul ASTRA organizează duminică, 3 octombrie, la Târgul de țară (Muzeul în aer liber), între orele 10.00 și 16.00, evenimentul „Sărbătoarea Recoltei”.

Vizitatorii vor avea ocazia să deguste din preparate tradiționale românești, pregătite în aer liber, cu ustensile arhaice, într-un atelier gastronomic prin care puteți învăța cum erau conservate legumele și fructele în satul românesc de demult.

Mihaela Gherghel, muzeograf: „Vom prepara și apoi vom servi zacuscă, magiun din prune, mere sau pere. De asemenea, preparatele calde vor pune și ele în valoare bogăția de legume din timpul toamnei: ciorbă de ardei umplut și varză călită servită împreună cu friptură. Producătorii de la Târgul de țară vor oferi spre vânzare atât legume și fructe proaspete, cât și conserve gata preparate. De asemenea, vor îmbia publicul cu: dulcețuri și siropuri, must de mere, ceaiuri, produse lactate, prăjituri și plăcinte, dar și produse apicole, zacuscă și multe alte delicatese.”

Într-un atelier meșteșugăresc, un meșter rudar va prelucra lemnul în diverse unelte utile în gospodărie.

La „Sărbătoarea Recoltei” va mai avea loc și un atelier pentru copii, în care cei mici vor învăța cum să recunoască diferite tipuri de grăunțe, le vor măcina și le vor da prin sită, pregătind făină numai bună pentru bucătărit, dar și pentru hrana animalelor. Evenimentul face parte din programul „Târgul de țară” desfășurat de Muzeul ASTRA.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Răspunde