Istorie la pătrat

Bastionul de vest al bisericii fortificate din Biertan se deschide pentru o expoziție de cahle transilvănene pictate, manufacturate în Mediaș, la ultima fabrică din România de sobe cu cahle presate și pictate manual.

Expoziția care urmează să fie vernisată sâmbătă, 29 mai, la ora 16.00, cuprinde o parte din arhiva de peste 110 ani a fabricii și continuă proiectul „Teracota, mon amour!” de a promova patrimoniul material transilvănean în spații neconvenționale.

Călătoria cahlelor

Expoziția „Teracota, mon amour!” este o colaborare între Asociația Imbold și Teracota Mediaș. Până acum, părți din expozitie au fost expuse la Noaptea Albă a Galeriilor în București, de Ziua Națională a României în cetatea Alba Iulia, la castelul Cantacuzino din Zamora și în cadrul Romanian Design Week la Acuarela, în “Pavilionul din Jina” în cadrul Muzeului Astra și într-un turn al bisericii fortificate din Viscri.

Proiectul este bazat pe accesibilizarea unor spații inedite care devin gazde temporare a unor expoziții de patrimoniu cultural transilvănean, proiecte multi-disciplinare și a unor ateliere de meșteșugărit.

Cum se face?

La eveniment va fi prezentă o parte din mica echipă a fabricii, inclusiv tânăra sculptoriță Nicoleta Iulia Costescu, absolventă a Universității Națională de Arte din București.  În cadrul vernisajului, unul dintre meșterii presatori ai Teracota va susține un workshop de manufacturat cahle în incinta fortificației, folosind exclusiv tehnici și unelte tradiționale, utilizate în fluxul zilnic de producție al fabricii.

Atelierul susținut de meșterii sobari va fi completat de un atelier cu copiii ceramiști din Biertan, care vor învăța să preseze și să picteze cahle în miniatură.

Vernisajul “Teracota, Mon Amour” se va încheia cu un concert jazzy-soul Ela Sol și cu o demonstrație de măiestrie în lupte medievale susținută de către cavalerii paladini De Terra Medies.

Expoziția va fi disponibilă în perioada mai 2021 – mai 2022 și va fi inclusă în circuitul de vizitare al bisericii fortificate din Biertan. Prețul biletului de intrare este de 10 lei.

Ultima fabrică de cahle…

Din 1906, la Teracota Mediaș, fiecare cahlă este presată, finisată, glazurată și pictată manual. La fabrica de sobe pictate din Mediaș s-a transmis de la o generație la alta procedeul tehnologic de manufacturare a cahlelor de pământ ars, păstrându-se vie tradiția breslelor transilvănene de meșteșugari. Fabrica produce manual în mod curent peste 300 de modele de cahle pentru sobe de teracotă, care pot fi simple sau ornamentale cu modele geometrice și decorative, glazurate multicolor și pictate manual înainte sau după ardere cu glazuri termorezistente.

Teracota Mediaș lucrează constant cu restauratori, organizații și investitori în patrimoniul cultural, cum sunt: Muzeul ASTRA Sibiu, Fundația Mihai Eminescu Trust, casele restaurate din Viscri, conacul Apafi – Mălâncrav, conacul Banffy sau Fundația Michael Schmidt.

… Și ultima biserică gotică din Transilvania

Complexul arhitectural medieval din Biertan este alcătuit din biserica și centura de fortificații, toate amplasate în centrul așezării, pe un deal. Biserica de tip hală ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălțată în acest stil. Ansamblul bisericii este format din biserică, incinta fortificată interioară, trei turnuri, bastion, turn de poartă datând din secolul XV, incinta fortificată mediană, cu bastion (astăzi casa paznicului) și scară din lemn acoperită. Biserica face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Lasă un răspuns