Vizita prințului moștenitor Carol la Săliște

Acum câteva zile s-au împlinit 102 ani de la cea mai importantă și onorantă vizită care a avut loc (până atunci) în Săliște.

ASR prințul moștenitor Carol, cel ce avea să devină Regele Carol al II-lea, a întreprins în Transilvania la scurt timp după Marea Unire o vizită cu trenul și automobilul, din care a cules “amintiri neuitate”, așa cum consemna însuși Regele Ferdinand Întregitorul.

Turneul viitorului rege Carol cuprinde Sibiul și câteva localități importante din Mărginimea Sibiului, printre care nu putea să lipsească Săliștea, capitala spirituală a Mărginimii. Astfel, prințul se află la Sibiu pe 8 și 9 aprile 1919, merge apoi la Orlat, Miercurea Sibiului și Săliște, iar în 11 aprilie revine la Sibiu, de unde a doua zi lua trenul prin Brașov spre București. Doar un ghinion a făcut ca el să nu poată ajunge și la Rășinari.

“Ca un Făt frumos din poveste, prinţul Carol al României a trecut Carpaţii şi a sosit pe pământul Ardealului dezrobit”

Profesorul Marius Boromiz, director al Liceului Tehnologic “Ioan Lupaş” Sălişte, a încercat să reproducă, în următoarele rânduri, atmosfera acestui eveniment istoric pentru Mărginimea Sibiului, din 11 aprilie 1919, care a rămas aproape necunoscut:

“La începutul lunii aprilie 1919, la 4 luni de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Familia Regală a României efectua prima vizită oficială în Transilvania, prin moștenitorul tronului – Alteța Sa Regală Principele Carol. A fost un moment deosebit de important pentru românii ardeleni. Vizita a avut loc concomitent cu vizita Reginei Maria din Franţa şi Marea Britanie, vizită ce a avut scopul susținerii cauze ţării noastre la Conferinţa de Pace de la Paris. În aceeași perioadă a fost proclamată Republică Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa, constituit după Revoluția din Octombrie 1917 din Rusia. Liderul socialist Sándor Garbai deținea, în același timp, funcția de președinte și pe cea de prim-ministru. Orientarea externă a noului regim era clară, având în vedere că în funcție de comisar al afacerilor externe a fost numit Béla Kun. Deși a ocupat numai postul de comisar al afacerilor externe pe toată perioada existenței statului comunist maghiar (21 martie – 1 august 1919), Béla Kun a fost liderul de facto al regimului.

Am putut reconstitui atmosfera, traseul, primirile, cuvântările, anumite detalii și chiar amănunte ale vizitei în presa vremii, în publicații precum „Telegraful Român”, „Patria”, „Foaia Poporului”, Gazeta Poporului” și „Renașterea Română” din Sibiu, „Unirea Poporului” din Blaj, în «Raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român cătră Sinodul protopopesc ordinar convocat pe ziua de 30 august 1919», cât și în lucrarea lui Vasile Bianu, „Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 2 – Dela Pacea din București, 24 April / 7 Maiu 1918, până la Încoronarea Regelui Tuturor Românilor din Alba Iulia, 15 Oct. 1922, apărută în 1926 la Cluj.

Pentru a putea reda entuziasmul cu care a fost primit prințul moștenitor în Ardeal, voi reda două pasaje semnificative din presa vremii, regăsite în „Patria”, cu ocazia primirii din Sibiu și în „Unirea Poporului” cu ocazia primirii din Blaj.

„Bine-ai venit, Alteță!

Pe pământul Țării Tale ai pus piciorul, în mijlocul poporului Tău ai venit. E aceeași glie udată cu sângele și lacrimile neamului nostru ca și cea de dincolo de Carpați, e același popor pe care l-au cunoscut în copiii lui, în soldații lui, în cărturarii lui, în blânda și dreapta lui țărănime, pe care ai îndrăgit-o atât de mult, simțind înalta nobleță a sufletului său.

Cerul către care s-au ridicat rugăciunile și nădejdile noastre, și sub care treci acum, e acelaș cer către care Ți-ai înălțat luminile albastre de atâtea ori în lungul și gloriosul calvar al fraților de peste Carpați. Pentru aceea nu numai poporul îți spune Bine ai venit…

Noi, cu pământul și cu cerul nostru, Te-am așteptat de mult. De veacuri lungi așteptăm un fecior de Craiu, o odraslă de Domn român, să calce pe pământul nostru pentruca să-i putem închina inimile noastre, și întreaga noastră virtute, pentru a-l slugi și a-l apăra, pentru a nu lega destinul pentru totdeauna de El.

Soarta Ți-a hărăzit, Alteță Regală, să fi Tu acest Făt frumos al basmelor noastre, întâiul Moștenitor al României întregite între vechile-i hotare traco-romane.

În adâncă umilință mulțumim Proniei cerești, că ne-a învrednicit să ajungem acest ceas binecuvântat al Istoriei noastre, după atâtea veacuri grele de robie.

Cu nesfârșită și duioasă dragoste Îți spunem: Bine-ai venit! În venirea Ta la noi vedem atenția înaltă de care ne învrednicește M[ajestatea] S[a] Regele Ferdinand, gloriosul, bunul și dreptul Stăpân al Neamului românesc; vedem dovadă nouă de gingașa purtare de grije a măritei noastre Împărătese; vedem legătura dragostei ce Te-a făcut una cu poporul nostru.

Ai venit cu siguranța celui ce intră în mijlocul fraților săi. Și pentru nimic nu-Ți suntem mai mulțumitori decât pentru acest simțământ de siguranță.

Credem să fim vrednici de el. Ardealul e o cetate de stânci, iar sufletul ardelenesc va fi totdeauna o cetate a Dinastiei, care a stat în fruntea luptelor pentru desrobirea noastră, iubindu-ne înainte de a ne cunoaște, jertfind totul pentru mântuirea noastră.

Ai presimțit adânca venerație de care e înconjurată la noi Dinastia română, și dorința arzătoare de-a ne putea apropia de Ea.

Și, când M[ajestatea] Sa Regele veghează neadurmit la așezarea definitivă a valurilor războiului ce nu s-au potolit încă deplin; când M[ajestatea] Sa Regina cu mâna fină oprește din balansare cumpăna prezentului, Tu care reprezinți viitorul, ai venit între aceia cari, liberi prin hotărârea lor și prin glorioasa armată română, se străduesc să pună bază organizării din care va porni viitorul nostru.

Ai venit să-Ți vezi oștile cele vii, strașnica armată română, care stă mereu de veghe și gata la poruncă, și armata cea nouă ardelenească, mândră, fericită că-Ți va putea da onorurile militare.

Dar, de bună seamă Te-au chemat și oștile Țării românești îngropate în pământul nostru.

Moștenitorul României știe bine, că cei cari i-au deschis mai întâi drumul Lui de azi, sunt eroii căzuți în luptele pentru desrobire. Ei știau, că nu așteaptă în zadar în mormintele lor.

Și, alăturea de ei, vor simți și frații noștri încă subjugați, că România e aproape, și că desrobirea lor nu va mai putea întârzia.

Azi un singur glas răsună dincolo de Carpați.

Trăiască M[ajestatea] Sa Regele nostru Ferdinand !

Trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria !

Trăiască A[teța]nSa Regală Principele Carol, moștenitorul tronului.” 

***

„Ca un Făt frumos din poveste, prinţul Carol al României a trecut Carpaţii şi a sosit pe pământul Ardealului dezrobit. Vine de la răsărit de soare, în haina de fală a eroilor dela Mărăşti şi Mărăşeşti, ca să ne vadă şi să ne îmbrăţişeze la pieptul său clocotitor de celea mai aprinse simţeminte româneşti. Feciorul de crai al inimilor noastre, Alteţa Sa regală a ţinut să se avânte cel dintâi peste culmile plecate ale munţilor de veche graniţă, ca din bogăţia sufletului său mare să reverse strălucire peste plaiurile scăpate din jugul de asuprire ungurească. E Făt frumosul neamului nostru, icoana care ne umple de cea mai caldă şi mai fericitoare mândrie naţională.E fiul brav al Regelui românesc; chip visat cu atâta duioşie de moşii şi părinţii noştri, cari au murit obidiţi de dorul după asemenea chip de stăpânire românească.

Bine-ai venit mărit Fecior de Crai, Ura!

Trăiască Alteţa Sa Prinţul iubit al naţiei Noastre!

Trăiască România Mare! ” 

Vizita oficială a prințului moștenitor Carol a cuprins sau traversat, oficial, următoarele localități: Brașov (7 aprilie), Făgaraș (8 aprilie), Sibiu (8 și 9 aprile 1919), Orlat, Miercurea Sibiului, Rahău, Sebeș, Lancrăm, Oarda, Podul Mureșului, Alba Iulia, Sântimbru, Mihalț, Cristei, Crăciunel (10 aprilie), Blaj (10 și 11 aprilie), Vințu de Jos, Orăștie, Săliște, Sibiu (11 aprilie), apoi plecarea din Sibiu prin Brașov spre București (12 aprilie).

În data de 11 aprilie pe agenda oficială a vizitei era cuprinsă, după Săliște, localitarea Rășinari, a mormântului Mitropolitului Andrei Șaguna, însă datorită unei defecțiuni de automobil, vizitarea localității nu s-a mai putut realiza.

Ca și detalii tehnice s-a călătorit cu trenul pe ruta București – Brasov – Făgăraș – Sibiu, cu automobilul pe traseul Sibiu – Orlat – Miercurea Sibiului – Răhău – Sebeș – Lancrăm – Oarda – Podul Mureșului – Alba Iulia – Sântimbru – Mihalț – Cristei – Crăciunel – Blaj – Vințu de Jos – Orăștie – Săliște – Sibiu și din nou cu trenul, pe ruta Sibiu – Brașov – București.

În ziua de 11 aprilie, la ora 2 1/2, Alteța Sa Regală Principele Carol părăsit Orăștia. Din cauza unei defecțiuni la automobil, sosirea la Săliște s-a putut face numai la ora 6. Primirea săliștenilor a fost una din cele mai călduroase.

Cele mai importante detalii ale vizitei Alteței Sale Regale Principele Carol la Săliște sunt redate în ediția din 19 aprilie 1919 a ziarului „Telegraful Român”, astfel:

„Poate niciodată nu ni s-a dat nouă, săliştenilor şi mărginenilor, o mai înaltă cinste şi atenţie ca acum cu venirea A. S. Regale a Principelui Carol în mijlocul nostru.

Deşi încunoştinţaţi numai în presară târzie, s-a făcut totul ca primirea să fie cu adevărat princială.

Străzile, casele, porţile triumfale erau numai verdeaţă şi flori, steaguri, covoare şi ţesături, bătute în pitoreşti motive româneşti.

Popor din întreg jurul. Emoţiunea şi însufleţirea de neatins. La intrare în piaţă, făcându-se drum prin mijlocul unui cordon format din tineretul şcolar, a fost acoperit de o ploaie de bucheţele, ce se desprindeau, pe lângă strigăte de „ura” şi „să trăiască”, din mânuţele nevinovate ale copilaşilor.

Automobilul mergea pe flori. Această ploaie de flori se înteţeşte, când urcă tribuna triumfală.

Primarul Săliştei, Nicolae Jurca, ţăran curajos şi luminat, îl bineventează în cuvinte scurte şi pline de flacăra iubirii curate şi-a credinţei adevărate. Mulţumeşte în numele poporului din adâncul sufletului, pentru cinstea înaltă de care s-a împărtăşit acest ţinut şi care îi zice din toata inima: Bine ai venit!

A[lteța] S[a] R[egală] dând mână vorbitorului mulțumește pentru ovațiile călduroase de care se vede împărtășit. Adaogă, că nu putea să treacă pe lângă această comună curat românească, despre care i s-a spus atâtea lucruri frumoase, ca să nu o vadă.

Corul cântă: Imnul și „Eroi au fost eroi”.

Frumos, ca totdeauna, vorbește părintele protopop Dr. I. Lupaș. Reîmprospătează sărbătorile comemorative dela Putna, ale anului 1904 aranjate în memoria binecuvântată a marelui Voevod Ştefan cel Mare. Cum atunci, la mormântul Lui,  s-a aprins ca de-atâteaori candela credinţei şi a nădejdii, a unui mare izbăviror, ce mai curând sau mai târziu  va trebui să vină, să ne desrobească şi să ne mântuiască de jugul străin. În legătură aminteşte versurile din minunata poezie de O[ctavian] Goga, întitulată „De la noi”, care ca o rugăciune se îndreaptă cătră „arhanghelul bătrân”, ce-şi doarme somnul în „marmora rece” a mormântului dela Putna:

„Acolo dormi şi tu, Arhanghel bătrân,

Tu Ştefane, sfânt Voevoade,

Ce-ai scris strălucirea norodului tău

Cu sânge duşman de noroade…

Potopul să treacă şi plaiuri şi munte

Să spele oţelele tale

Atunci, când în soare din nou străluci-vor

De sus din a ta՚mpărăţie:

Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le՚ncingă,

Trimite, rugămu-ne ţie!”

Continuă spunând, că nădejdile de veacuri, ruga poetului, s-a împlinit. În persoana Alteţei Tale, s-a trimis neamului românesc Crai tânăr, crai mândru, crai nou, care încingând sabia în decursul răsboiului european, deşi raportul Ţării româneşti faţă de duşmanii săi, a fost al lui David faţă de Goliat, te-ai arătat vrednic urmaş al lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.

Stăruie apoi asupra importanţei culturale şi industriale, cu care au contribuit locuitorii Săliştei şi ai satelor mărginaşe în dezvoltarea şi propăşirea culturală-comercială şi industrială a României. Că nu e oraş în care să nu fie aşezate mai multe familii din această margine. Promite, că dacă ardelenii, au stăruit în trecut, cu atât mai mult se vor năzui astăzi să aşeze desvoltarea şi propăşirea României-Mari pe temeliile cele mai puternice, cari nu vor putea fi altele, decât: Religia şi Patria, Altarul şi Tronul.- Cuvintele, de „să trăiască”, sânt întărite de mii de glasuri, la adresa Regelui şi Reginei, a Prinţului Carol şi a României Mari.

Strângând mâinile părintelui Lupaş, prinţul îi mulţumeşte cu căldură. 

Principele a răspuns mișcat, că nu putea să treacă peste vestita comună, fără s-o vadă ca pe una unde se păstrează cu sfințenie obiceiurile din vechime. 

În acoardele puternice ale cântării „Trompetele răsună”, vizitează biserica şi şcoala. Elevii clasei a V şi-a VI, cântă şi recitează câteva poezii potrivite.

A[lteța] S[a] R[egală] a fost însoţit de preşedintele Consiliului Dirigent, d[omnu] [Iuliu] Maniu, de miniştrii [Aurel] Vlad şi [Victor] Bontescu, de generalul [Ioan] Boeriu şi de alte înalte persoane, militare şi civile.

Bătrânii cu lacrămi în ochi mulţămeau lui Dumnezeu, că au ajuns să vadă ceea ce nu le mai venea a crede, o singură ţară românească mare, pe principele şi viitorul rege de mâne …” 

Consider că este oportun să redau, integral, cuvântul de întâmpinare a prințului moștenitor Carol, rostit la Săliște de părintele protopop dr. Ioan Lupaș.

„Crai tânăr, Crai mândru, Crai nou

Cuvânt rostit în Sălişte, la 11 Aprilie 1919

Alteţa Voastră Regală !

La 1904, când în sufletul tuturor românilor s՚a aprins candela glorioaselor amintiri din timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, rugăciunea Ardealului nostru s՚a îndreptat spre mormântul şi altarul mănăstirii Putna. Această rugăciune a fost tălmăcită prin cuvintele lui Octavian Goga „cântăreţul pătimirii”, care scria atunci în poezia „De la noi” :

„Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu Ştefan, Sfânt Voevoade

Ce-ai scris strălucirea norodului tău,

Cu sânge duşman de noroade,

De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă

Spun toate poveştile slovei,

Să nu se  ՚nfioare de numele tău

Nu-i frunză în codrii Moldovei…

…………………………………………………………..

Am vrea să purcedem cu jertfele laudei

Dar n՚avem nimic la casă

Măria Ta ! – Toate străinii le duc

Şi numai cu lacrimi ne lasă.

Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale

Potopul să treacă şi plaiuri şi munte

Să spele oţelele tale.

Atunci, când în soare din nou străluci-vor,

De sus din a ta  ՚mpărăţie:

Crai tânăr, crai mândru, crai nou

                                  [să le ՚ncingă,

Trimite, rugămu-ne ţie!”

Rugăciunea aceasta rostită în numele şi din inima tuturor Românilor, chinuiţi în jugul robiei de veacuri, a fost ascultată şi împlinită de milostivul Dumnezeu în zilele noastre. Viforul răsboiului, potopul de sânge şi de lacrimi, a trecut în adevăr şi plaiuri şi munte, făcând să strălucească din nou slăvitele oţele încinse de tânărul, mândrul şi noul Crai, care păşi ca un desrobitor în fruntea glorioasei  armatei române într՚o luptă asemănătoare cu cea purtată de David împotriva lui Goliat.

Înainte cu câţiva ani a pătruns până la noi vestea, că Alteţa Ta ai îngenuncheat şi Te-ai rugat cucernic înaintea mormântului de la Putna. De sigur rugăciunea Alteţei Tale a exprimat ca şi cea cuprinsă în versurile de la 1904, oftarea milioanelor de Români, cari aşteptau de veacuri ziua dreptăţii, ziua desrobirei şi alibertăţii naţionale.

Atotputernicul Dumnezeu a împlinit rugăciunea Alteţei Tale şi rugăciunea noastră a tuturor. Dovadă că ea isvorîse din inimi curate şi smerite, din credinţă dreaptă, neşovăitoare.

Mulţămita noastră pentru această bunătate şi milostivire a Tatălui Ceresc este nespus de mare în ziua aceasta, când poporul nostru dreptcredincios vede în persoana Alteţei Tale Regale pe craiul cel tânăr, atât de mult dorit în taina gândurilor şi aspiraţiunilor sale sfinte.

Cu acest prilej îngăduiţi Alteţă, să vă împărtăşească prin rostul meu, că în trecutul de urgie s՚a silit să-şi apere cu neclintită statornicie comorile vieţii sufleteşti: credinţa, limba, cultura şi datinele.

Lupta aceasta de apărare i-a cerut adeseori grele jertfe muceniceşti. Le-a dat în credinţa şi nădejdea neclintită, care nu se sperie de nici un sacrificiu, fiindcă ştia că dreptatea, oricât de mult ar întârzia uneori, este totuşi sigură, precum sigură este existenţa lui Dumnezeu cel veşnic. Dar a ştiut în trecut poporul acesta să-şi îndeplinească şi o datorie naţională faţă de fraţii din Vechiul Regat şi chiar faţă de cei din Basarabia.

Pentru episcopia Buzăului a dat poporul nostru din această comună, în persoana lui Dionisie Romano, pe unul dintre cei mai harnici şi mai luminaţi ierarhi ai bisericii române de dincolo de munţi. Iar în cuprinsul Vechiului Regat vor fi puţine târguri şi oraşe, în cari să nu se fi aşezat numeroşi credincioşi de ai noştri din satul acesta şi din satele învecinate, contribuind pretutindeni la naţionalizarea industriei şi comerţului, ducând cu ei şi răspândind în cercuri largi spiritual de tradiţională bunăcuviinţă, de ordine şi chiverniseală înţeleaptă întru toate.

Iar ciobanii din „Marginea” aceasta, trecând cu turmele lor în Basarabia, duceau cu ei dăsagi plini de calendare şi cărţi de rugăciuni. Am simţit adâncă mângăiere aflând că un deputat basarabean din “Sfatul Ţării” a scris cu recunoştinţă despre meritul ciobanilor ardeleni de-a fi răspândit în Basarabia cărţi româneşti, şi în timpurile cele mai grele. Spre această lucrare de progres cultural i-a îndemnat biserica noastră şi fica ei, şcoala care funcţionează aici în Sălişte de la anul 1616 sub aripile ocrotitoare ale sfintei noastre biserici ortodoxe române.

Pe ceice ne-a învrednicit milostivul Dumnezeu a sta acum în serviciul bisericei şi şcoalei noastre de aici, având o însemnată parte de răspundere pentru conducerea acestui popor curat orthodox, ne calcă datoria nu numai să urmăm bunele tradiţii de cultură ale ortodoxiei şi naţionalităţii noastre, dar să şi căutăm mijloacele potrivite cu cerinţele vremii şi cu necesităţile naţionale ale Patriei române întregite, spre a spori potenţa culturală a acestor instituţii sfinte, ca ele să poată trezi la viaţă nouă şi glorioasă toate comorile sufleteşti ale neamului nostru.

Vă rog, Alteţă Regală, să binevoiţi a împărtăşi M[ajestății] Sale, Preaînălţatului nostru Rege Ferdinand şi M[ajestății] Sale Regina Maria, că din toate puterile sufletului nostru vom năzui, în orice împrejurări, ca Biserica şi Patria, Altarul şi Tronul să fie temeliile sfinte pentru educaţia naţională a poporului nostru dreptcredincios. Şi să la spuneţi, că poporul acesta dorind doreşte să-şi poată desfăta cât mai curând privirea de prealuminatele feţe ale MM. Lor, după cum îşi desfătează astăzi sufletul de înalta prezenţă a Alteţii Tale Regale, întâmpinându-Te cu stâlpările înverzite ale acestei minunate primăveri, pe cari Te rugăm să le consideri ca pe nişte adevărate stâlpări ale credinţii, ale iubirii şi ale devotamentului nostru neţărmurit atât faţă de Alteţa Ta Regală, cât şi faţă de întreagă dinastia română.

Să trăiască M[ajestatea] Sa Regele Ferdinand!

Să trăiască M[ajestatea] Sa Regina Maria!

Să trăiască tânărul şi mândrul nostru Crai, A[lteța] Sa Principele Carol!

Să trăiască dinastia şi să înflorească în veci iubita noastră Patrie română în deplinătatea şi întregimea ei firească!” 

La scurt timp după încheierea vizitei prințului moștenitor Carol în Transilvania, Regele Ferdinand îi scria, cu ocazia sfintelor sărbători pascale, lui Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent, următoarea telegramă, ca răspuns la felicitările adresate Majestății Sale Regelui și Familiei Regale:

„Din adâncul sufletului vă zic Adevărat a Înviat! mulțumindu-vă pentru urările de Sfintele Sărbători, ce-mi aduceți cu atâta căldură.

Sunt fericit că trupele mele au putut aduce prin înaintarea lor cel mai frumos dar de Paști: liniște și ordine în multe sate, atât de greu încercate.

Fiul meu s-a întors din Ardeal cu amintiri neuitate.

Din partea Mea mulțumesc din inimă tuturor pentru frumoasa și călduroasa primire ce I s-a făcut. A fost foarte mulțumit de frumoasa ținută a regimentelor noi formate, care prin conlucrarea cu vechile regimente din Regat vor făuri un inel din oțel în lanțul Unirei.

Vă urez la toți Sărbători fericite!

Ferdinand”

Lasă un răspuns