Prăjitură ca la Cisnădie

Orășelul aflat la doi pași de Sibiu are o tradiție îndelungată în domeniul patiseriei și panificației, care în prezent a devenit o adevărată industrie locală. Nimeni nu mai știe astăzi despre un desert care poartă chiar numele localității.

Este vorba despre o prăjitură cu nucă, a cărei rețetă va mai fi rămas doar prin caietele bunicilor. Din fericire, “prăjitura ca la Cisnădie” este simplă, ușor de pregătit și o găsim descrisă în cartea de căpătâi a gospodinelor săsoaice, “Bucătăria transilvăneană”, publicată de Elise Fröhlich, la Sibiu, în anul 1897:

1/4 kg de zahăr, 1/4 kg de făină mai închisă la culoare, 4 ouă întregi, un pic de amoniac și câteva condimente (după gust) se amestecă și se face un aluat, care se întinde într-o tavă unsă. Prăjitura se unge deasupra cu albuș de ou, se presară din belșug nuci măcinate și zahăr și se dă la cuptor. Prăjitura se taie cât este încă fierbinte.

Lasă un răspuns