Mari compozitori europeni își dau întâlnire la Summit-ul muzical de la Sibiu

Mozart, Brahms, Liszt, Dvorak sau Sibelius se numără printre numele “grele” pe care le întâlnim în programul unui maraton muzical de excepție organizat de Filarmonica de Stat Sibiu la începutul lunii mai.

Artiștii Filarmonicii au pregătit o serie de evenimente muzicale – care se anunță memorabile – pentru Ziua Europei și intervalul din preajma acestei sărbători ce ne îndeamnă mai mult decât oricând la unitate prin diversitate. Reprezentanții instituției ne-au pus la dispoziție principalele detalii despre mult așteptatul Summit Muzical European.

“La doi ani distanță de la Summit-ul Uniunii Europene de la Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu propune publicului un summit muzical european, un summit care va avea loc chiar în preajma zilei de 9 mai. Conceptul întregului proiect este conturat în jurul ideii de comunitate europeană. Am ales pentru programul concertului din 8 și 9 mai lucrări semnate de compozitori europeni care le-au gândit pentru arii culturale din afara țării lor”, explică Laurențiu Străuț, purtătorul de cuvânt al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Marea familie europeană și familii muzicale sibiene

Laurențiu Străuț
Laurențiu Străuț

“Vom începe joi, 6 mai, cu un concert simfonic, atunci când orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de la pupitrul dirijoral de dirijorul nostru principal, Tiberiu Soare, iar solist va fi Adam Raduly (fagot). Vom asculta Carl Maria von Weber – «Andante e Rondo ungarese pentru fagot și orchestră» și Simfonia nr. 3 «Capriccio classico» de Dan Dediu. Urmează un concert simfonic la care am fost invitați de către autoritățile din Deva, așadar este un «concert în deplasare», susținut de orchestra simfonică, alături de dirijorul Cristian Lupeș și soliștii Cristian Ardelean (bariton) și Sorin Petrescu (pian). Se vor interpreta: Tiberiu Olah – «Suita Mihai Viteazul», Wolfgang Amadeus Mozart – Aria şampaniei din opera «Don Giovanni» (după Jean-Baptiste Poquelin – Molière), Johannes Brahms – «Dans ungar nr. 5», Nicolo Isouard (Nicolo de Malte) – Uvertura la opera «Cenușăreasa» (după Charles Perrault), Manuel de Falla – «Dansul focului» din baletul «Amorul vrăjitor», Charles Gounod – Aria lui Valentin din opera «Faust» (după Johann Wolfgang von Goethe), Louise Koster – «Lore-Lore Vals», Jean Sibelius – «Pan și Echo», Antonin Dvorak – «Mazurca», Franz Liszt – «Rapsodia română». Același program va fi interpretat și pentru publicul de la Sibiu, a doua zi, duminică, 9 mai, chiar de Ziua Europei. Programul manifestării va continua luni, 10 mai, cu un recital cameral pe care noi l-am intitulat «Familii muzicale sibiene». Astfel, familii de muzicieni din orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu s-au grupat pentru a prezenta acest recital cameral. Pe scenă se vor afla: Elena Borz – vioară, Ovidiu Borz – fagot, Vasile Șulț – vioară, Ioana Șulț – violă, Claudia Greluș – violoncel și Florin Greluș – clarinet. Programul concertului include Cvartet op.40/3 Si bemol Major pentru fagot și trio de coarde, de Franz Danzi, și Cvartet nr. 2 în do minor op. 4 pentru clarinet și trio de coarde, de Bernhard Henrik Crusell. După care, marți, 11 mai, un nou eveniment, un concert cameral la care avem invitat pe Keisuke Morita la violoncel și vom asculta: D. Shostakovich – Sonata pentru violoncel și pian în re minor op 40 părțile I și II, G. Enescu – Sonata nr. 2 în do major op. 26, D. Shostakovich – Concertul pentru violoncel nr. 1 op. 107”, detaliază Străuț.

Născut în 1997, violoncelistul nipon Keisuke Morita a studiat la Colegiul de Muzică Toho Gakuen și Universitatea de Muzică din Saarbrücken. El a participat la cursuri de măiestrie susținute de David Geringas, Frans Helmerson, Mario Brunello, Wolfgang Emanuel Schmidt și István Várdai. Talentatul tânăr a concertat alături de Orchestra Filarmonicii din Tokyo, Orchestra Simfonică din Savaria – Ungaria și Orchestra Barocă din Barcelona, iar melomanilor din România le este cunoscut și pentru participarea la Festivalul Enescu.

În măsura în care evoluția epidemiologică va permite accesul publicului în sălile de spectacole, Filarmonica Sibiu își dorește să îi aibă cât mai aproape pe cei care doresc să împărtășească emoția muzicii.

Lasă un răspuns