Statuia lui Brukenthal va fi realizată de un sculptor din Oradea

Sculptorul Deak Arpad a fost ales pentru a realiza statuia dedicată baronului Samuel von Brukenthal care va fi amplasată anul acesta în Piața Mare, la trei secole de la nașterea ilustrului sibian.

Monumentul va fi finanțat de compania Boromir, în cadrul unui program inițiat de Muzeul Național Brukenthal și Rotary Club Sibiu.

Acad. Ioan Aurel Pop, președinte Academia Română: „A așeza la Sibiu, în centrul istoric, o statuie a baronului Samuel von Brukenthal marchează împlinirea unei datorii a contemporanilor față de memoria colectivă, față de vechii făuritori de destine, de instituții și, mai ales, față de mecenați. Am fost impresionat să aflu că, în organizarea Clubului Rotary și prin concursul unor donatori, acest fapt devine realitate tocmai acum, la împlinirea a trei secole de la nașterea guvernatorului țării transilvane, creator al unuia dintre cele mai vechi muzee publice din lume. Suntem datori să scoatem la lumină valorile culturale de odinioară și pe aceia care le-au protejat și așezat în locuri bune de păstrare, spre delectarea minților și inimilor urmașilor. România, Transilvania și Sibiul vor fi cu siguranță mai bogate prin amplasarea acestui monument, care va trebui prețuit nu în funcție de «corectitudinea politică» de azi, ci în raport cu perenitatea unei moșteniri culturale venite tocmai din Secolul Luminilor.‟

Din partea Muzeului Brukenthal, Alexandru Chituță a anunțat demararea procedurii legale pentru a finaliza documentația în vederea avizării, după care proiectul va fi trimis la comisia monumentelor de for public din Capitală. “Sperăm, ca prin acest proiect, Piața Mare să prindă și mai multă culoare și vitalitate, și acest proiect sa fie un început pentru a avea mai multe astfel de monumente, în Sibiu. Trebuie să fim conștienți și să mărturisim că orașul Sibiu este văduvit de statui și monumente de for public. Nu putem decât să felicităm organizatorii și finanțatorii care iată, după anul 2020, au avut deschiderea să finanțeze acest proiect. Un proiect care a fost declarat câștigător în urma celui mai mare concurs realizat în istoria orașului Sibiu”, susține Chituță.

Sculptorul și graficianul transilvănean Árpád Deák, în vârstă de 66 ani, a urmat Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor pe Egon Löwith. Din 1986, locuiește și activează în Oradea. Printre creațiile sale reprezentative se numără un grup statuar reprezentând patru poeți maghiari, care a fost amplasat în fața unui liceu din Oradea, dar și o statuie a lui Iuliu Maniu, tot în Oradea.

Comisia de jurizare alcătuită din 13 membri a anunțat ieri rezultatul selecției de proiecte: 10 voturi pentru propunerea lui Deak Arpad, două pentru Alexandru Păsat și unul pentru Ioan Bogdan. În concurs au fost înscrise 22 de proiecte, dintre care unul a fost eliminat pentru nerespectarea regulamentului.

Juriul a fost format din: Cosmin Iuga, președintele Clubului Rotary Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, istoric, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, artist, Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca, prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, istoric, rectorul  Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, primarul Astrid Cora Fodor, conf. univ. dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, arheolog, managerul Muzeului Național Brukenthal, artistul Ioan Muntean, restaurator la Muzeul Național Brukenthal, arhitectul Laura Sabina Dragomir, dr. Alexandru Constantin Chituță, expert în bunuri culturale, șef de secție la Muzeul Național Brukenthal, dr. Răzvan Pop, istoric, prof. Giusseppe Bothar și Ionuț Modrescu, membri ai Clubului Rotary Sibiu; membru supleant – dr. Ilie Mitrea, restaurator la Muzeul Național Brukenthal.

„De mult se discută de o statuie a lui Samuel von Brukenthal în Piața Mare, dar o inițiativă concretă nu a existat și mă bucur că a venit momentul. Cred că este și potrivit, 300 de ani de la nașterea baronului, este o cifră rotundă, o cifră istorică. Vreau să vă felicit și să mulțumesc pentru această inițiativă clubului Rotary, bineînțeles finanțatorului SC Boromir și celorlalți care se implică în realizarea acestui proiect‟, au fost cuvintele primarului Astrid Fodor.

Toate cele 22 de proiecte, realizate de artiști din România și din străinătate, reprezentându-l pe Samuel von Brukenthal în ținută de ceremonie a Ordinului „Sfântului Ștefan”, pot fi admirate la Casa Albastră (Piața Mare, nr. 5). Expoziția este deschisă de astăzi până pe 28 martie, iar prețul unui bilet de intrare este 12 lei.

Lasă un răspuns