Lecții de economie aplicate-n parohie

Cetățile sașilor vor mai dăinui în Ardeal cel puțin încă o generație. Peste 30 de biserici fortificate din Sibiu și județele învecinate au avut parte de reparații capitale și au intrat în circuitul turistic.

Din 2007 și până în prezent, acest efort a costat aproximativ 25 de milioane de euro, după calculele lui Friedrich Gunesch, secretarul general al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (B.E.C.A.R.). În cea mai mare parte au fost bani nerambursabili.

Sașii au prins “trenul” fondurilor europene pentru a-și salva moștenirea istorică și spirituală din Transilvania, iar finanțările au fost deja atrase în două etape și cu siguranță vor continua.

“Suntem la al doilea program de susținere a acestor proiecte prin fonduri europene. În primul program, am reușit să reabilităm 18 cetăți bisericești și biserici. În al doilea program, suntem la 13 care sunt ajutate, din punct de vedere organizatoric, și de către Consistoriul Superior și, pe lângă asta, mai sunt încă două biserici mari, catedralele din Sibiu și Bistrița, care sunt și ele reabilitate în acest program, plus cea de la Sânpetru, deci în total sunt 34. Destul de multe! Și recunoaștem că abia așteptăm să înceapă noul program de finanțare din acest an!”, a spus Friedrich Gunesch într-un interviu pentru Strada Cetății.

Printre bisericile fortificate din județul Sibiu cuprinse în primul program de reabilitare s-au numărat: Stejărișu, Netuș, Cârța, Dealu Frumos, Ighișu Nou, Ațel și Curciu. “În acest al doilea program avem Cisnădie, Agnita, Ruja și urmează să înceapă lucrările la Șaroșu pe Târnave și la Șeica Mică”, ne-a mai precizat reprezentantul episcopiei.

Friedrich Gunesch, secretar general B.E.C.A.R.: “Fiind născut la Stejărișu, lângă Agnita, e clar că de această biserică mă leagă amintirile, istoria și toată dragostea.”

Friedrich Gunesch
Friedrich Gunesch

Lasă un răspuns