“Am învățat să ne adaptăm”. Muzeul ASTRA în pandemie

Pandemia COVID-19 a adus, pentru Muzeul ASTRA, ocazia de a se reinventa, spune directorul Ciprian Anghel Ștefan.

Cuvintele-cheie ale anului 2020 au fost, în opinia sa, “provocare”, “optimism” și “adaptare”.

“Pentru noi, 2020 nu a fost un an atât de rău. Am învățat să transformăm amenințarea în oportunitate. Am învățat să ne adaptăm programele culturale, astfel încât patrimoniul să fie altfel comunicat. Perioada de carantină a adus și o problemă psihologică: oamenii au stat în casă o lună sau două, iar noi am construit programe pentru ca, la întoarcere, vizitatorii să petreacă timp de calitate în muzeu. Am avut mereu mesaje optimiste, le-am stârnit interesul, le-am arătat ce pregătim pentru ei și au avut ocazia să îi vadă inclusiv pe restauratori sau curatori, a căror muncă nu este cunoscută publicului larg. Când am redeschis, a fost un succes. Noi, echipa Muzeului ASTRA, am învățat în 2020 să fim mai uniți. Am avut răgazul de a face planuri pe termen lung. În viitor vor mai fi astfel de amenințări, așa că adaptarea rămâne o cerință esențială”, a mărturisit acesta în cadrul conferinței internaționale “Coffee with a taste of museums”.

Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu a înregistrat, anul trecut, peste 300.000 de vizitatori și beneficiari de programe culturale, a generat venituri proprii de aproape 3,3 milioane de lei și a obținut fonduri nerambursabile în valoare de 1,9 milioane de lei.

În calitate de președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), Ciprian Anghel Ștefan a apreciat că, la nivel național, toate muzeele trebuie să-și dezvolte cât mai repede infrastructura și să-și adapteze programele la nevoile publicului.

Evenimentul “Coffee with a taste of museums” s-a desfășurat online, vineri, 12 martie, și a reunit profesioniști ai sectorului muzeal din România, Norvegia, Islanda și Letonia. “Cultura este cel mai bun refugiu în vremuri dificile. De aceea, acum avem nevoie de muzee mai mult ca oricând. La fel ca toate sectoarele culturale, muzeele luptă să se redefinească, să se reinventeze și să se adapteze la noua normalitate”, au menționat organizatorii.

Lasă un răspuns