Salată princiară, o rețetă nobilă

Rețeta a fost publicată în cartea “Bufet rece și cofetărie”, de Lucreția Dr. Opreanu, licențiată în științe și profesoară de gospodărie la Liceul “Regina Maria” din Cluj.

Volumul a apărut în 1936, la editura autoarei. “Cartea de față, anunțată de altcum la apariția celor două cărți scrise de noi, este destinată să fie o continuare și o complectare a cărților noastre de bucătărie”, consemna distinsa doamnă, sub semnătura căreia au mai apărut lucrări dedicate bucătăriei românești, dar și de bucătărie dietetică și vegetariană.

Salată princiară

Cantități: 4 cartofi mari și mai mult lunguieți curățiți de coajă, puși în tavă de tinichea nesmălțuită și copți la un foc potrivit, 200 gr. șuncă fiartă și tăiată în bucăți pătrate, 30 gr. capere tocate, 2 lingurițe muștar, 100 gr. caș Ementhal tăiat în bucăți pătrate, 30 gr. unt frecat spumă, 1 linguriță pastă de sardele, 2 ouă fierte tari și tocate mărunt.

Cartofilor copți li-se taie un capac dela un capăt și se scobesc de miez. O pătrime din miezul lor se amestecă cu cele amintite mai sus și dacă e nevoe, se mai pune puțină sare. Cu această compoziție se umple coaja cartofilor și se îndeasă bine. Se pun în cămară la un loc rece. După 3-4 ore se taie în felii subțiri. Feliile se așează pe farfurie dreptunghiulară de sticlă. Deasupra se toarnă un sos tartar. Se garnisește cu frunzișoare de salată verde, măsline, aspic tocat mărunt, felii de lămâie, ouă răscoapte, ridichi de lună, felii de ardei verde, etc.

Lasă un răspuns