Piață de Mărțișor

Comunitatea din Cârțișoara vă invită, în acest sfârșit de săptămână, la Piața volantă a mărțișoarelor, florilor și a producătorilor.

Evenimentul destinat promovării micilor producători din zonă se va desfășura sâmbătă, 27 februarie, și duminică, 28 februarie, între orele 11 și 16, la pensiunea “Casa Bunicii” din satul Streza-Cârțișoara nr. 46.

Gazda Alina Răulea va pregăti mai multe preparate ardelenești tradiționale, iar printre ele cu siguranță se va afla un gulaș unguresc de vițel Angus cu găluște.

La tarabe veți găsi mici daruri de sezon, dar și alte produse locale, aduse de artizani sau agricultori din toată Țara Oltului. Și-au anunțat participarea: Anamaria Gaitangi cu mărțișoare și aranjamente florale, Viorica Aslău și Ana Florea – cu corfe, Costică Scorobeț – cu zacuscă, dulcețuri și siropuri din producția proprie, apicultorul Viorel Budac, Florin Scorobeț cu mărțișoare și brățări, Genica Blendea cu mărțișoare, Agnes Jansen – producător de legume, fructe și bostani bio, Iren Gergely cu flori, dar și dulciuri tradiționale maghiare, Claudia Muntean cu mărțișoare lucrate manual și tricotaje, Maria-Felicia Bărbat cu “mărțișoare dulci”, Tomiță Stănilă din Săcădate, care va veni cu conserve și dulcețuri de tot felul, dar și cu ridichi “de lună” proaspete, Cristina Filimon cu mărțișoare lucrate manual, “Bucurii Colorate” cu mărțișoare lucrate manual, decorațiuni și ceasuri colorate, Adrian Gafon “Happy Tree” – producător de ghivece de flori din plastic reciclat, Cătălin Beltechi din Viștea de Sus – cu flori, iar din Ucea de Sus, familia Petrișor vine cu dulcețuri și conserve, respectiv Dan Florea cu sucuri naturale.

Laurențiu Dorodici, promotor eveniment: “Mărțișorul este primăvara. Primăvara înseamnă speranță, bucurie, lumină și revenirea la viață. Să ne bucurăm de viață, totul va fi bine!”

Organizatorii au luat măsuri speciale pentru respectarea regulilor de igienă sporită și distanțare fizică impuse de pandemia COVID-19.

Lasă un răspuns