Saschiz – o fostă capitală a sașilor

Sașii au sosit în Saschiz pe la sfârșitul secolului al XIII-lea și au ridicat aici unul dintre cele mai importante târguri din Ținutul crăiesc.

Datorită celor șapte biserici ale sale, dintre care trei s-au pierdut, se mai numea neoficial “Siebenkirchen” (șapte biserici).

Localnicii erau agricultori harnici și meșteșugari pricepuți. În scurt timp au apărut breslele cizmarilor, fierarilor, cojocarilor și dogarilor, însă cei mai apreciați erau olarii. Deși se pare că localitatea ar fi fost întemeiată de secui, urmele acestora sunt de negăsit astăzi, iar Saschizul – cu statut de târg confirmat în 1470 – a fost mai degrabă una dintre cele mai importante așezări ale sașilor transilvăneni, centru de capitlu atestat documentar la 1309 și sediu al scaunului Sighișoarei în 1407, concurând de-a lungul istoriei sale cu burgul învecinat. A găzduit chiar și Parlamentul Transilvaniei, sub domnia principelui Mihai Apafi I, care în 1663 a organizat o sesiune a Dietei în biserica-cetate de la Saschiz.

Aflat într-o superbă vale din “Țara Vinului”, a cărei capitală incontestabilă era Mediașul, Saschizul a avut întotdeauna legături strânse cu Sibiul. La sfârșitul secolului al XV-lea, cu ajutorul satelor din împrejurimi, saschizenii au început construcția bisericii fortificate “Sf. Ștefan”, o adevărată redută cu ziduri care ating înălțimea de 9 metri. Acest efort l-au sprijinit și sibienii. De patru ori, ei au trimis bani pentru șantier, între anii 1494 și 1525. Astăzi, complexul arhitectonic face parte din patrimoniul UNESCO.

Saschizul a avut de înfruntat multe provocări. Povestea clopotelor, care au fost pierdute de trei ori, demonstrează ghinionul, dar și forța acestei comunități. “De trei ori au fost date jos și montate la loc! În 1714 a ars prima dată, clopotele au căzut, s-au topit complet. După un an s-a reușit montarea primului clopot, Susanna, care acum este cel mai vechi. După 60 de ani s-a montat al doilea și în 1790 și al treilea. Dar aproape imediat, după 5 ani, a ars din nou turnul. Cel mare nu a pățit nimic de la foc, însă celelalte două s-au topit. S-au montat din nou în 1831 și în 1914, a treia oară, au fost duse de armata austro-ungară și topite pentru a face armament. La cererea preotului de atunci, clopotul mare a rămas. Celelalte două au fost duse la topit. În 1923 a venit marea veste de la sașii plecați în America, în ajunul Crăciunului au adus banii pentru cele două clopote-surori, Regina și Dorothea. Imediat s-a dat comandă la Sibiu, la firma Ferroagricola, să toarne două clopote noi. Pe ele sunt scrise și două poezii frumoase. În 1924, de Rusalii, au fost inaugurate și a fost și confirmare în ziua respectivă și montarea clopotelor, a fost o sărbătoare mare!”, povestește Johann Schaaser.

Impresionantul turn al bisericii, înalt de aproape 50 de metri, a primit înfățișarea actuală în 1677, când a fost supraînălțat de o echipă coordonată de un meșter tirolez, după modelul mult mai celebrului Turn cu Ceas din Sighișoara. El are forma unei piramide ascuțite și este îmbrăcat în țiglă smălțuită, variat colorată. În vârful acoperișului se află o bilă metalică în care se păstrează documente esențiale din istoria comunității, dar de departe poate fi văzut și un cocoș aurit, a cărui legendă le dă fiori turiștilor.

“Era interesantă țeava aceea pe care erau montate cocoșul și bila. Era o legendă care povestea că a fost un fierar tot din Saschiz care l-a făcut și l-a montat împreună cu fiul lui. El a făcut în acel cocoș două intrări și două ieșiri. L-a trimis pe băiat sus, el fiind mai ușor, iar fierarul a rămas jos. Și când era în vârf, ca să-l pună acolo, a strigat băiatul: «Tată, în care gaură trebuie să bag cocoșul?». «Care vrei tu, numai să o nimerești pe aia bună, să n-o nimerești pe aia rea!». Din păcate, spune povestea, băiatul l-a băgat în gaura greșită, a căzut și a murit. Asta era povestea pe care am mai auzit-o de la bătrâni. Dar când a fost dat jos cocoșul, într-adevăr erau două găuri. Interesant, poate că a fost adevărată această poveste!”, am aflat de la Johann Schaaser, curatorul bisericii din 2015, după ce a participat la recentele lucrări de renovare.

După un deceniu de la restaurarea frumoasei biserici, acum și turnul a avut parte de reparații capitale, printr-un proiect cu bani europeni, și în curând va găzdui evenimente culturale prin care parohia evanghelică și autoritățile locale speră să atragă cât mai mulți turiști.

“Noi credem că tot turnul, în sine, este o bucată de aur. Dacă nu s-ar fi făcut intervenția aceasta, paguba ar fi fost cu mult mai mare. Fiecare piatră, fiecare cui care se pune la locul lui, acolo unde trebuie, este un pas enorm înainte. Iată că turnul este o splendoare și vrem să rămână un arătător către Cer, pe verticală, fiindcă avem nevoie să ne ridicăm privirile către Dumnezeu, care este cetatea noastră fortificată”, ne-a mărturisit preotul Johannes Halmen de Kysd.

Johann Schaaser, curator: “Mereu auzim că s-au dus sașii, nu mai sunt. Păi eu știu un lucru: am observat că, de obicei, când moare cineva, atunci devine nemuritor și va rămâne pe veci. Tot mai mult se amintește de sași. Înainte erau doriți să plece, să nu mai fie văzuți, la un moment dat în istorie. Cum se schimbă situația! Asta îmi dă speranță.”

Cu toate că astăzi Saschizul mai numără doar 1.500 de locuitori, povestea frumoasă merge mai departe, pentru că Schaaser a reluat legăturile cu sașii din Germania. “Am început colaborarea asta cu cei plecați dincolo. Nu-mi vine să cred că, mai ales celor de generația mea, care mai mult au crescut acolo, le e dor de locul ăsta și nu știu de ce. Am început un parteneriat foarte bun, cu ședințe lunare cu ei, online, e ca și cum ar fi aici. Vedem că există viitor!”, se bucură administratorul bisericii-cetate.

Lasă un răspuns