Lucrare în primă audiție absolută

”Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră” de Laura Ana Mânzat va fi prezentat joi, 28 ianuarie, în primă audiție absolută la Sibiu, sub conducerea dirijorului Cosmin Morariu.

Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu vor evolua soliştii Raluca Stratulat şi Valentin Dimitrie Simion.

Unicitatea evenimentului va fi marcată și prin prezența în sală a compozitoarei. „Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră, datează din anul 2020 și este imaginat ca un joc între timbrele sonore ale grupelor de instrumente din orchestră, cărora li se adaugă un duo solistic, vioara şi violoncelul. Aceştia vor domina spaţiul sonor, dialogând în permanenţă, într-o evoluţie constantă, de la melodica simplă până la virtuozitate”, a declarat Laura Ana Mânzat.

În programul serii mai sunt incluse Concertul RV 544 în Fa major Il Proteo o sia il mondo al rovescio pentru vioară, violoncel și orchestră de coarde de Antonio Vivaldi şi compoziția Metamorfoze pentru orchestră de coarde de Richard Strauss.

Biletele sunt puse în vânzare online, pe platforma iabilet.ro, și la casa de bilete a Sălii Thalia.

Laura Mânzat a studiat compoziția  la Academia de Muzică “George Enescu” din Iaşi, la clasa profesor Vasile Spătărelu, şi la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ulpiu Vlad. A obținut mai multe premii de compoziție pe parcursul facultății și în anii următori și a compus numeroase lucrări camerale, vocale, pentru orchestră, două concerte, două opere – “Rămas bun, Albatros!” și “Menestrelul”.

Lasă un răspuns