Sibiul panoramic se vede la Casa Teutsch

Sibiul panoramic se vede la Casa Teutsch

Expoziția de fotografie “PANORAMA Sibiu” a fost prelungită până la 3 martie 2021.

Expoziţia fotografului Stefan Jammer, clădită în decursul a 15 ani, având şi un pronunţat caracter topografic şi de cronică urbană, creează o imagine de mare intensitate a oraşului, surprinzându-i prin arta fotografică gloria şi vulnerabilitatea. Prin depăşirea angularităţii câmpului vizual, privitorul va avea impresia prezenţei sale în cadru, a participării.

Expoziţia curatoriată de arhitectul Heidrun König se găseşte în sala-terasă a Centrului de dialog și cultură „Friedrich-Teutsch“ din Sibiu. Expoziţia va fi prelungită până la 3 martie 2021 şi poate fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 10:00–17:00; până în data de 23 decembrie, aceasta va fi deschisă la cerere (telefon 0731001364). Din 11 ianuarie 2021 va intra în vigoare programul obişnuit: luni–vineri, 10:00–17:00. lntrarea este liberă.

Heidrun König: „Între timp a apărut catalogul expoziţiei, tipărit cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România. Având în vedere posibile restricţii sanitare, se pregăteşte o prezentare a catalogului în formulă online, în ianuarie 2021.”

Răspunde