Pâine pentru Anul Nou

Pâinea cu răvașe și bănuți aducea noroc și bunăstare în noul an.

Este vorba despre o tradiție veche de mai bine de un secol în anumite părți ale țării. Rețeta a fost publicată de doamna Ecaterina Colonel Steriad în seria “Buna Menajeră – Carte de bucate, practică” (1907):

“Ia patru kilograme și 800 grame de făină, pune-le într’o copaie (covată) la căldură și fă plămădeala în modul următor: moaie drojdie de casă cu apă caldă, strecoar-o, vântur-o plămădește-o c’o 1200 grame din făina de mai sus, amestec-o, acopere-o pe deasupra cu puțină făină și pune-o să se dospească. Ia 1.200 grame de unt clocotit și lămurit, opărește cu el cealaltă cantitate de 1.200 grame de făină și freac-o în plame, până când se preface iar în făină; toarnă după aceasta peste ea plămădeala de mai sus, amestec-o iar, pune-i sarea necesară, 1.200 grame de lapte cald, 25 ouă bătute bine cu 600 grame de zahăr (cine vrea mai dulce, să pună zahăr mai mult), un păhărel de rom, coaja rasă dela o lămâe și 30 grame de apă de flori, frământă bine toate acestea timp de două ore, învelește apoi aluatul acesta cu un șervet cald și cu o blană și lasă-l să dospească din nou și să crească. După ce aluatul va crește bine, pune-l pe o masă uscată, adună-l și lățește-l în forma unei lipii; apoi ia o sinie unsă cu unt, pune aluatul pe ea ca să se mai ridice, pune din distanță în distanță câte un sorț (bilete de plăcintă) și câte un ban; unge-l cu ou pe deasupra, presară-l, cu susan și dă-l la cuptor. Când această pâine e coaptă, se scoate și se pune pe o masă, se taie felii de persoana cea mai venerabilă și se dă câte o felie fiecărui membru din familie.”

Pe bilețele se găseau mesaje hazlii precum „Fetică mare de-mi ieşti,/O să-ţi vină la fereşti,/Zburătorul din poveşti,/Băieţică dacă-mi ieşti,/Mai aşteaptă să mai creşti” sau „Bani nu ai/Că des îi dai./Casă n-ai/Că-i de pospai,/Cai nu baţi/Că sunt de vai,/N-ai nici trai,/Nici cheag, nici strai,/Soacră ai/Şi vrei s-o dai”.

Pâinea festivă de Anul Nou sau de Sf. Vasile, asemănătoare cu un cozonac, este o tradiție de origine grecească, răspândită în tot arealul Balcanilor.

Lasă un răspuns