Misterele iei din Mărginimea Sibiului

Specialiștii au găsit legături surprinzătoare între portul românesc din Mărginimea Sibiului și moda apuseană a epocii renascentiste.

Cel mai mare specialist român în istoria costumului, Adina Nanu, sugerează că aceste cheițe/dungi negre din costumul de Mărginimea Sibiului ar fi putut fi chiar o influență dintr-un costum la modă, în perioada Renașterii, în Occident. „A se vedea autoportretul lui Albrecht Dürer (1471-1528), care reflectă idealul german al vremii. Dürer poartă un veșmânt în alb-negru, cu dungile bine puse în evidență, o astfel de modă putând ajunge și în Transilvania datorită sașilor care păstrau legătura cu Vestul“, opinează lect.univ.dr. Maria Șpan, de la Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă al Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, într-un articol publicat pe blogul Facultății de Științe Socio-Umane din Sibiu.

Autoportretul lui Dürer la vârsta de 26 ani, expus la Prado
Autoportretul lui Dürer la vârsta de 26 ani, expus la Prado

Când o femeie din Mărginime se „îmbracă românește”, începe cu ia.

Ia reflectă ceva din principiile şi valorile oamenilor locului, care pot fi „citite“ din broderie. Ochişorii, bumbuleţii, trifoiacii, măgheranu, ceasu, crucea, prescurile, păienjenu, ochii şarpelui ori steluţele se numără printre modelele specifice Mărginimii Sibiului.

„Iile de toată ziua, cele din vremea postului și cele ale femeilor în vârstă sau văduve erau cele mai simple. Cele ale fetelor tinere, dar mai ales ale fetelor proaspăt căsătorite erau mai bogat ornamentate. De altfel, la Gura Râului, la o săptămână după nuntă, când mireasa mergea la biserică îmbrăcată în costumul de femeie măritată, lumea îi ura astfel: «Cinstit să-ți fie portu’!»“, explică sursa citată.

În Mărginimea Sibiului, ia fetelor necăsătorite se încheie în partea din față. De îndată ce fata se căsătorește, ia se încheie în partea stângă, căci, la gâtul iei, în față, apare un fel de colier colorat (pata de culoare a iei), numit „ciupag“.

„Ia «de dumineca» era și ia de îngropăciune. Era ca o armură spirituală. Broderia de pe ie conține semnele apotropaice (de protecție). Se credea că, la sărbători, cerurile se deschid și duhuri bune și rele circulă în lume, de aceea era bine să fie protejați. Iar când aveau să moară, oamenii din Mărginime credeau că, în lumea de dincolo, după costum aveau să-i recunoască pe cei din satul lor. În cazul costumului din Mărginime, majoritatea modelelor brodate pe ii sunt făcute din «muscuţe» sau cruciuliţe, ce ne amintesc de crucea Sfântului Andrei, ocrotitorul României. În plus, ritualul îmbrăcării costumului începea cu semnul crucii sau cu o rugăciune. Tot la Gura Râului, se obișnuia ca oamenii să se îmbrace românește când mergeau la vreo înmormântare, spunând: «Prin costum, îi dai onoare mortului»“, povestește Maria Șpan.

Cât de importantă este ia pentru dăinuirea spirituală a românilor? Este suficient să amintim că arta cămășii cu altiță, ca element de identitate culturală în România şi Republica Moldova, va fi propusă, anul viitor, spre a fi inclusă în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Cu adevărat, portul definea persoana care îl crea. De aceea, spune Maria Șpan, iile nu se făceau ca să fie vândute, ci ca să fie purtate de cele care le coseau, ori ca să fie dăruite soacrei și nașei în ziua nunții. Astfel, fetele începeau devreme să coasă ii și fiecare cămașă era unică – o adevărată piesă de „haute couture“, așa că nu-i de mirare că portul românesc a devenit o sursă de inspiraţie pentru pictori renumiţi, de la Nicolae Grigorescu la Henri Matisse, precum şi pentru mari creatori de modă, precum Yves Saint Laurent, Emilio Pucci, Carolina Herrera sau Tom Ford.

Pretutindeni recunoscut pentru sobrietatea sa, costumul popular din Mărginimea Sibiului nu a fost mereu lipsit de culori.

„Ele au dispărut din compoziția sa la sfârșit de secol XIX – început de secol XX, când Asociațiunea ASTRA din Sibiu și-a propus să creeze un costum național, ca o formă de afirmare a identității românești într-un spațiu multietnic și multicultural, precum cel transilvan. Membrii Asociației au luat, ca etalon, frumosul costum de Săliște, din care au eliminat culorile – căci un astfel de costum ar fi fost mai ușor de adoptat de cât mai mulți români, nefiind prea scump“, arată lect.univ.dr. Maria Șpan.

Dacă ia pentru zile de lucru era confecționată din cânepă, ia „cea bună“ este cusută cu pânză albă de bumbac și împodobită la gât, piept și mâneci. „Altița – cea mai cunoscută denumire de podoabă de pe iile românești și broderia cea mai de sus de pe mâneca iei – este prezentă și pe ia de Mărginime. Însă cele mai vizibile podoabe de pe ia din această zonă sunt cheițele (numite și ciocănele) – acele dungi verticale negre (uneori cusute și cu fir auriu) de pe mâneci (merg pe toată mâneca), dar și de pe piept. Pe mânecă, ele sunt «însoțite» și de alte linii de broderie, mai scurte, cum ar fi (cu diferite denumiri, de la sat la sat): podoghele, bănicei. La capăt de mânecă, apar «modelele pe crețe» și hierăstăul sau colțișorii (un fel de dantelă) cu care se termină mâneca. Cheițele care apar pe pieptul iei arată bogăția femeii – acest lucru începând doar cu a doua jumătate a secolului XX, căci, înainte, se spunea că sunt «indecente». În timp, ele au fost totuşi adoptate, considerându-se că avuția femeii este direct proporţională cu numărul de cheiţe de pe pieptul iei“, a precizat Maria Șpan.

În colecțiile Muzeului ASTRA din Sibiu se află și veșminte din secolele XVIII – XIX, moștenite de la Asociațiunea ASTRA. Muzeograful Elena Găvan ne arată câteva dintre aceste costume tradiționale:

Lasă un răspuns