Junii Sibiului vestesc Anul Nou pentru toți românii

Junii Sibiului și mari artişti ai muzicii populare românești prezintă la TVR 1 frumoasele obiceiuri românești de iarnă, într-o producție specială realizată în Mărginimea Sibiului.

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”, manager și coregraf Silvia Macrea, vă invită să petreceți împreună începutul de an, după cum e îndătinat: cu veselie, cântece, zgomote de zurgălăi, Pluguşor și Sorcova, toate menite să aducă binele, belşugul, pacea şi împăcarea!

“Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, derulează o ediție specială a proiectului Iată, vin colindători!, printr-o emisiune în două părți, ce va fi difuzată la TVR 1. Astfel, spunem “La mulţi ani!”, tuturor românilor, în prima zi a Anului Nou, respectiv 3 ianuarie 2021, ora 21.10.

Cu speranța ca 2021 să alunge tot ce a fost rău şi greu și să retrăim bucuria de a fi împreună, într-o atmosferă de veselie, vă aduc urări pentru un an nou îmbelșugat: Nicolae Furdui Iancu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Alexandru Pugna, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Andreea Voica, Mariana Deac, Viorica Macovei, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elena Pădure, Ovidiu Homorodean, Alina Pinca,Tudor Furdui Iancu, Angelica Flutur, Robert Târnăveanu, Ancuța Corlățan, Gabriel Dumitru, Stana Stepanescu, Daniel Pop, Oana Tomoiagă, Codruța Rodean, Alexandru Brădățan, Izabela Tomița, Gabriel Popescu, Paul Ananie, Andra Matei, Florin Boita, Iulia Mihai, Bogdan Cioranu, Andreea Haisan, Cătălina Rotaru, Vlad Sărmaș, Simona Alexandru, Raluca Radu, Ștefan Negru, Alexandra Chira, Mihai Teacă și Sînziana Ştefan”, anunță CJCPCT Sibiu.

Spectacolul anual de colinde și obiceiuri de iarnă „Iată, vin colindători!” a fost adaptat la situația actuală și, prin colaborarea cu Televiziunea Română și artiști din țară, s-au realizat filmări în aer liber, pe platoul de la Gura Râului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru stoparea răspândirii virusului Covid-19. Programul special pentru Anul Nou este prezentat de Iuliana Tudor și este regăsit în grila TVR sub genericul “Nu uita că ești român!”.

Lasă un răspuns