De la Speck la “Timișul” și mai departe. Un “Local” cu istorie!

“Coroana”, “Czell” sau “Timișul” sunt trei nume din epoci demult apuse ale aceluiași restaurant sibian pe care astăzi îl cunoaștem sub denumirea “Local”. Strada Cetății vă spune povestea sa!

Cei care apreciază gastronomia locală, cu ingrediente de sezon, sau pur și simplu au poftă de un mic dejun cu o omletă delicioasă și o cafea specială, își îndreaptă pașii spre “Local”, restaurantul aflat pe strada Târgu Vinului nr. 16, cam la jumătatea drumului între kilometrul zero al Sibiului și Piața Cibin.

foto: Local

Aici a fost dintotdeauna o zonă cu vad comercial foarte bun, iar documentele orașului atestă că pe str. Tg. Vinului nr. 16 (mai demult nr. 1062, apoi Saggasse nr. 11) au funcționat aproape neîntrerupt restaurante încă din secolul XIX.

În anul 1882, la această adresă funcționa un local al lui Friedrich Speck, venit aici din Piața Mică și care se mută apoi pe strada Nicolae Bălcescu. În 1899, este deschis hotelul „Mihaiu“, al lui Ion Mihaiu, care apare menționat și în calitate de proprietar de restaurant și cafenea. Câțiva ani mai târziu, hotelul cu restaurant este renovat și se redeschide în septembrie 1909.

Carte poștală de la începutul sec. XX, din colecția personală Marian Bozdoc | sursa: “Hermannstadt – Nagyszeben – Cibinium: Culinaria rediviva” (Sibiu: Ed. Armanis; Cluj-Napoca: Ed. Mega, 2019)

Spre nenorocirea sa, în 1910, Ion Mihaiu se îmbolnăvește și trece hotelul și restaurantul în administrarea lui Gheorghe Molnar. În aprilie 1910, hotelul a fost scos la vânzare. Din mai 1912, a devenit Hotel “Krone”, hotelier fiind Fritz Markus (1914). În 1914 a fost cumpărat de Franz Bonfert. Numele hotelului a fost românizat după Marea Unire, astfel că, în 1923, găsim hotelul lui Franz Bonfert sub denumirea “Coroana”.

În perioada 1926-1933, “Coroana” este atestat în proprietatea lui Franz Bonfert și fiul, cu “hotel și bucătărie de prim rang”, iar în 1934 trece la Michael Brenner. În paralel, restaurantul “Coroana” îi aparținea în 1924 lui Michael Klein. Brenner schimbă numele restaurantului în 1937 și acesta devine “Czell”. În 1939, la această adresă apare menționat un hotel de categoria a III-a.

Hotelul-restaurant “Coroana” a fost preluat de Gheorghe Ilieșianu la 1 iulie 1938, rămânând deschis sub același nume până în anul 1941. Din 1947, în arhive apare doar restaurantul “Coroana”.

După anul 1950, pe str. Tg. Vinului 16 se înființează Cooperativa de aprovizionare și desfacere “Unirea” (1955), pentru ca, în 1959, comuniștii să deschidă restaurantul-terasă “Timișul”. Restaurantul cu autoservire “Timișul” a funcționat pe toată perioada comunistă și încă stârnește nostalgia sibienilor trecuți de prima tinerețe.

Lasă un răspuns