„Cutia cu Bucurie”

50 de familii nevoiașe din județul Sibiu vor primi pachete cu alimente de la Crucea Roșie și Carrefour.

„Cutia cu Bucurie”, ce conține alimente de bază greu perisabile, va ajunge la 50 de familii în dificultate din județul Sibiu înainte de Crăciun, anunță Răzvan Biriș, directorul filialei Crucea Roșie Sibiu. Aceasta este o nouă campanie realizată de Crucea Roșie Română și Carrefour România, parteneri de bine de peste 10 ani. Campania este sprijinită și de către Green PC Ambalaje.

Fiecare cutie conține alimente ce asigură necesarul de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Lista de alimente include: făină, mălai, ulei, orez, bulion, griș, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, biscuiți, conserve de fructe etc.

Campania „Cutia cu Bucurie” va ajunge în total la 1.300 de familii din 26 de județe, iar voluntarii Crucii Roșii vor pregăti cutiile și le vor distribui direct la ușa beneficiarilor.

Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română: „Familiile din comunitățile vulnerabile, și așa greu încercate de lipsuri materiale, trec în această perioadă de pandemie prin cele mai dificile momente. Aceste familii se luptă tot mai mult cu sărăcia, iar asigurarea hranei zilnice a devenit cea mai mare provocare pentru ei.  Am primit cu bucurie inițiativa partenerului nostru tradițional, Carrefour România, de a le veni în ajutor cu pachete generoase cu alimente de bază. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri generoși și implicați în problemele comunității.”

„În calitatea noastră de furnizori de bunuri esențiale, ne dorim să facem accesibile alimentele cât mai multor oameni. A putea oferi hrană pentru a ajuta aceste familii aflate în dificultate, înseamnă a-i ajuta să se simtă mai puțin vulnerabili și a le satisface o nevoie de bază, ambele, aspecte atât de importante pentru o viață normală. De mulți ani deja, ne alăturăm eforturilor Crucii Roșii și continuăm să fim ghidați de puterea solidarității în fața greutăților. De această dată, punem umărul împreună, pentru ca cele 1.300 de familii beneficiare ale Cutiei cu Bucurie să depășească situația dificilă în care se află și să le dăm încredere să meargă înainte”, spune Anca Damour, membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Lasă un răspuns