SKV – 140 de ani de drumeție

Asociația sibiană a iubitorilor de munte și drumeție aniversează 140 de ani de istorie și lansează o carte dedicată acestui eveniment.

La data de 28 noiembrie 1880, se înființa la Sibiu o asociație care a devenit cunoscută iubitorilor de munte și drumeție de pe lanțul Carpaților și întreaga Europă sub numele SKV – Siebenbürgischer Karpatenverein, respectiv Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor. Istoria plină de aventuri a asociației se regăsește în volumul ”SKV – 140 de ani de drumeție”, semnat de Marcel Șofariu, actualul președinte al SKV.

Nicolae Iorga (1919): ”SKV-ul a deschis frumusețea munților ardeleni turismului și a introdus civilizația în regiuni sălbatice și încă nepătrunse, sub formă de poteci și case de adăpost.”

De fiecare dată când se vorbește sau scrie despre munte și drumeție la trecut, numele SKV este evocat pe bună dreptate în legătură cu numeroasele cabane și poteci pe care le-a construit. Și cam atât. Tocmai de aceea, această carte vine cu detalii asupra oamenilor – sași și români – care au făurit-o, realizările, greutățile și vremurile pe care le-a străbătut alături de alte asociații similare românești și din alte țări ale Europei. Au fost vremuri de poveste când cu mult entuziasm si muncă au fost construite și reconstruite 59 de cabane intrate în istorie. Au venit apoi decenii grele, când oamenii care le-au construit au fost prigoniți și cabanele au intrat în proprietatea statului. A rămas însă spiritul SKV dus mai departe de oameni altruiști, membri veterani și cei pe care i-au format și care au influențat multă vreme în bine noua lume care se născuse și își căuta viitorul. Au urmat timpuri ”interesante”, când societatea s-a resetat după modele preluate după ureche și interes. După caz, cabanele ”au ars” una după alta sau au fost preluate ca firimituri pe lângă active valoroase de către favoriții momentului.

“În 1986 se înființa în Germania, la poalele Alpilor, în spiritul vechii societății ardelenești, o asociație care s-a afiliat ca secțiune la Clubul Alpin German: Sektion Karpaten. Zece ani mai târziu, veterani SKV din România și colegi din SK propuneau și reînființau SKV la Sibiu. Așa se face să astăzi, din fericire, nu mai vorbim la trecut despre SKV și nici nu e o întâmplare că simultan vorbim și ne ocupăm la Sibiu de Eurorando. SKV există, este activă, are proiecte și planuri. La sfârșitul acestei luni, Asociația SKV a finalizat, cu sprijinul Primăriei municipiului Sibiu, unul dintre proiectele pregătitoare pentru Eurorando: editarea unei cărți jubiliare despre SKV și drumeția din România. Al doilea, care este în curs de derulare, se referă la formarea după standardele Asociaței Europene de Drumeție a unui corp de ghizi non profit voluntari destinați să funcționeze doar în cadrul asociațiilor și să facă echipă cu ghizii profesioniști care vor conduce ca angajați grupurile de turiști pentru Eurorando. Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, SKV a realizat o evaluare a traseelor din județul Sibiu și a ales un număr de 15 de trasee cu diferite grade de dificultate și 5 trasee culturale care urmează să fie pregătite pentru Eurorando. În completare, SKV a realizat deja printr-un alt proiect un set 20 de filme de promovare cu durată de 2-4 minute și un film de promovare a întregii zone de 10 minute, filme care sunt postate pe pagina de internet a SKV, a Eurorando și a Asociației Europene de Drumeție ERA”, spune Șofariu.

Cei care doresc să afle mai multe despre activitatea SKV sunt invitați la lansarea cărții și discuții cu autorul, mâine, 28 octombrie, între orele 10 și 16, la Centrul de Informare Turistică de la parterul Primăriei Sibiu. Cartea va fi disponibilă gratuit.

Lasă un răspuns