Radu Nechifor, vegan convins: “De ce să fac detoxifiere când pot să rămân curat tot timpul?”

Artistul sibian Radu Nechifor a devenit vegetarian și apoi vegan din considerente morale. El deplânge felul în care “oamenii au ajuns să exploateze toate celalalte specii de pe pământ” și consideră că trebuie “să încetăm masacrul asupra conviețuitorilor noștri”.

“În prezent sunt mult prea puține acțiuni care să informeze populația despre efectul dezastruos pe care îl are consumul (excesiv) de carne asupra sănătății, mediului înconjurător, economiei și nu în ultimul rând asupra animalelor cu care conviețuim. În situația mea, motivul esențial pentru care am devenit vegetarian inițial (și mai târziu vegan) a fost aproape în întregime moral. Cu toții știm de unde provine bucata de carne din farfuria noastră, dar refuzăm să ne refacem în minte procesul acesta, doar pentru a ne bucura de gust. Orice altă „scuză” (în afară de gust) găsită de consumatorii de carne e o născocire, iar asta nu o spun eu, ci orice om de știință care a studiat subiectul (chiar și cei „carnivori”). De fiecare dată când îmi umplu masa de bunătăți (toate pe bază de plante) îmi imaginez ce ar spune un consumator de carne: da… e gustos și sănătos… dar totuși… o bucată de costiță afumată, o ceafă la grătar sau o pastramă de oaie ar face masa mult mai gustoasă. Aș vrea să îi văd pe fiecare dintre cei care gândesc așa, cât de mult și-ar dori acea bucată de carne, dacă procesul ei de obținere s-ar desfășura sub ochii lor, de la sacrificiul animalului, până la produsul finit. Mai mult, m-aș întreba ce reacție ar avea dacă le-ai spune că sursa este animalul lor preferat (cățelul, pisica, sau poate doar un ursuleț panda pe care l-au văzut numai la televizor). Apoi rămâne dilema: avem noi dreptul de a alege cine trăiește și cine nu…? Lansez o întrebare la care aș vrea că fiecare să-și caute răspunsul lui și să mi-l scrie și mie, sau poate doar să-l păstreze pentru el: care sunt avantajele consumului de carne?”, a scris Radu Nechifor pe pagina sa de Facebook.

Radu Nechifor, artist: “Am reușit să dăm și nume diferite bucăților de carne, că nu cumva să ne aducă aminte de unde vin. Poate și numai schimbarea asta ar da multora de gândit, în loc de cuvintele de mai sus să apară ‘un segment desprins din șira spinării unui vițeluș cu năsucul roz’ sau ‘o bucată de carne cu grăsime luată din ceafă unui purceluș imediat după ce a fost decapitat’ sau una foarte ‘grea’… ‘Câteva bucăți de mușchi de pe piciorul din spate al unui porc proaspăt înjunghiat, amestecate cu puțin din stratul de grăsime de pe burtă acestui animal, tocate și băgate în propriile-i mâțe, după ce au fost golite de excremente’ (în caz că nu ați recunoscut produsul, e vorba despre deliciosul cârnăcior). Poate vă pare dur ceea ce am scris, dar e o descriere incomparabil mai realistă decât orice denumire sub acoperire pe care o găsiți în meniu.”

Naistul își amintește că mulți l-au îndemnat să-și facă analizele medicale când s-a hotărât să adopte acest tip de alimentație, “ca nu cumva să-mi lipsească ceva”. “Pe de o parte e un lucru bun (pe care l-am și făcut de câteva ori în acești ultimi doi ani), dar pe de altă parte, nu mi-a recomandat niciunul dintre acești oameni să fac asta atunci când fumam două pachete de țigări pe zi, când alcoolul făcea parte din meniul meu de bază sau când făceam sport de 2-3 ori pe an (când fugeam după autobuz). În aproape toate cazurile, la un control medical ți se va recomanda (dacă e nevoie să schimbi regimul alimentar) să consumi în mare proporție alimente bazate pe plante. Dacă genul acesta de alimentație este benefic și ajută la reglarea funcțiilor organismului, nu înțeleg de ce nu aș încerca să mențin aceste funcții în parametrii normali tot timpul. De ce să fac cure de ‘detoxifiere’ când pot să rămân ‘curat’ tot timpul…?”, a mărturisit Radu.

Radu Nechifor este naist, profesor și constructor de naiuri. Relația sa cu muzica a început la 12 ani, în cadrul Liceului de Artă din Sibiu, unde în prezent este profesor, iar din 2003 a studiat cu maestrul Gheorghe Zamfir. De câțiva ani, conduce Casa de Cultură a orașului său natal, Cisnădie.

foto © Robert Bârlea

Lasă un răspuns