Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari a fost acceptat în cadrul platformei Interreg Europe ca model de bună practică în domeniul ecoturismului și al produselor tradiționale locale, în cadrul proiectului internațional RAMSAT “Revitalizarea zonelor defavorizate și a zonelor montane prin turism alternativ durabil”.
Proiectul în care Primăria Rășinari are calitatea de partener este finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2014-2020.
Coordonatorii platformei au fost de părere că evenimentul de la Rășinari poate fi o sursă de inspirație și în alte regiuni europene, întrucât reprezintă un exemplu de bună practică privind modul de construire a unui parteneriat puternic la nivel local pentru promovarea și dezvoltarea în mod durabil a zonei.
Festivalul reunește autorități publice locale, asociații și producători locali cu scopul de a promova patrimoniul culinar și cultural local. El atrage anual peste 5.000 de participanți și oferă oportunități pentru 80 de producători din zonă de a-și vinde produsele, încurajând astfel dezvoltarea unui lanț scurt de consum.
”Mărginimea Sibiului este recunoscută în România ca o destinație ecoturistică și un furnizor de produse locale tradiționale. Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari, precum și alte evenimente din Mărginime, reflectă aceste valori. Acesta este motivul pentru care în cadrul grupului tehnic de lucru al proiectului au fost selectate câteva exemple de bună practică din domeniul ecoturismului, festivalul de la Rășinari fiind printre acestea. Faptul că modelul de bună practică transmis de noi a fost acceptat pe platforma europeană Interreg Europe ne bucură și ne oferă garanția faptului că împreună organizăm evenimente de calitate în Rășinari și Mărginimea Sibiului”, a mărturisit primarul Bucur Bogdan.
Renumele Festivalului Brânzei și al Țuicii de la Rășinari a contribuit la decizia Comisiei Europene de a acorda Mărginimii Sibiului titlul „Destinație de excelență în turism și gastronomie locală” (EDEN) 2015.