Marele Incendiu

În aceste zile s-au împlinit 450 de ani de la cel mai mare incendiu pe care l-a cunoscut Sibiul.

Atunci au ars mai bine de jumătate dintre locuințele orașului și a explodat Turnul Pielarilor. Dar cetatea a renăscut, la propriu, din cenușă!

„Incendiul din anul 1570 este considerat printre cele mai dezastruoase evenimente întâmplate în trecutul orașului de pe Cibin. Monografiile Sibiului îl califică drept cea mai mare catastrofă din istoria orașului, în care, potrivit lui Emil Sigerus, au ars din temelie 1306 case, reprezentând mai mult de jumătate din locuințele urbei. Incendiul a fost devastator și din cauză că – potrivit descrierii lui Gustav Seivert din schița sa istorică despre orașul Sibiu – a explodat praful de pușcă depozitat în Turnul Pielarilor, făcând distrugeri în zidurile și în turnurile alăturate: Turnul Tăbăcarilor și Turnul rotund al prafului de pușcă“, notează dr. Julia Derzsi, cercetător la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu.

Turnul Pielarilor (Ledererturm sau Marienturm) măsoară aproape 19 metri și are patru nivele în formă octogonală. Construit în anii 1475 – 1485, ca element din cea de-a patra centură de fortificații a orașului, se află și astăzi la intersecția străzilor Zidului, Pulberăriei și Rimski-Korsakov. Datorită fundației sale extrem de groase, de 4 metri, acesta a rezistat mai multor incendii și a explodat de trei ori, în 1556, 1570 și 1638. După reparațiile realizate cu sprijinul principelui Stefan Bathory, în urma Marelui Incendiu din 7 septembrie 1570, a căpătat aspectul său actual.

În acea perioadă, sub conducerea primarului Simon Miles și a comitelui sașilor Augustin Hedwig, Sibiul avea un rol-cheie în regiune, bucurându-se de favoruri din partea principilor Transilvaniei. „În 1570 are loc cel mai devastator incendiu al cetății Sibiului. Sunt distruse 1303 clădiri. Multe din fortificațiile orașului sunt afectate. Donațiile principilor sunt oferite cu scopul reconstrucției cetății după acest incendiu“, explică istoricul sibian Răzvan Pop. Mai precis, Ioan Sigismund al II-lea a oferit comunității, în 1570, impozitul pe terenuri pentru următorii trei ani, iar Stefan Bathory oferă mai întâi, în 1571, 437 de guldeni în bijuterii, iar în 1572, încă 797 de guldeni pentru reconstrucția fortificațiilor Sibiului. Turnurile Pielarilor, Pânzarilor și Țesătorilor au fost reconstruite.

Tot ca o consecință a catastrofei din 1570, magistratul Sibiului a redactat în acel an un nou regulament de stingere a incendiilor.

“La vremea respectivă, oraşul era împărţit pe vecinătăţi şi aşa numitele «Zehntschaften», mici organisme militare formate din 10 vecini, împărţite după cele patru porţi ale oraşului şi subordonate câte unui căpitan. Vecinătăţile se organizau după regulamente proprii, iar cetăţenii erau învestiţi cu anumite atribuţii de prevenire şi semnalizare a producerii incendiilor şi specializaţi pe diferite activităţi la intervenţiile la foc, conform unei informaţii furnizate de un document datat 16 februarie 1696. Răspândirea cu repeziciune a incendiului era favorizată şi de materialul folosit la construcţii (de pildă, în 1751, în Oraşul de Sus mai existau încă 61 case din lemn din totalul de 464) şi de străzile înguste. Începând cu anul 1768, s-a interzis cu desăvârşire construirea caselor din lemn cu acoperişul de şindrilă, dispunându-se ca, în decursul unui an, toate coşurile caselor să fie lărgite şi zidite”, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Preocupările pentru a face orașul mai sigur în fața focului au continuat permanent, iar de la jumătatea secolului al XIX-lea se poate observa o organizare de tip modern, cu regulamente, pompieri și chiar societăți de asigurări.

Lasă un răspuns