Salvează burduful de munte prin mișcare!

Salvează burduful de munte prin mișcare!

Mișcare bună, mâncare bună! La Rîu Sadului vă așteaptă ambele atracții.

Pe 11 iulie, începând cu ora 10, asociațiile Tură în Natură și My Transylvania, împreună cu Primăria Rîu Sadului, vă invită să descoperiți un nou traseu în Munții Cindrel din Mărginimea Sibiului. Evenimentul Burduf Challenge își propune să promoveze și cultura gastronomică și patrimoniul local.

„Bine ascuns de munții Lotru și munții Cindrel, Râul Sadului este un loc de vis, ce merită toată atenția iubitorilor de natură, drumeții și alergare montană. Prin transhumanță, oierii și localnicii au modelat potecile ce șerpuiesc deasupra satului până în fânețele și pajiștile ce oferă o panoramă demnă de un film documentar. Traseul propus de noi are 13 km si aproape 800 de metri diferență pozitivă de nivel. Se poate parcurge în alergare de cei mai antrenați, dar și la pas de cei care vor o plimbare sportivă. Traseul pleacă din dreptul primăriei Râu Sadului și parcurge drumul asfaltat 3 km în aval, direcția Sadu. Vom coti stânga, urmând o potecă de picior abruptă, umbrită de pădurea de carpen și conifere ce va urca până la o stână în apropiere de vârful Derjani. Ajunși aici, vom urma banda roșie a crestei principale ce leagă Vârful Măgura de Vârful Cindrel pentru 5 km, fiind răsplătiți cu unele din cele mai frumoase peisaje ale acestor locuri. Traseul se interesectează aproximativ 500 m cu traseul de la tura lungă a concursului Urme pe Play ce se desfășoară în primăvară cu plecare din Rășinari. Vom întâlni patru stâne pe acest traseu ce reprezintă granița de hotar dintre cele două localități ale mărginimii. Câinii vor fi informați să ne permită trecerea, dacă latră să știți că este vorba de încurajări. Vom coborî cotind la dreapta pe «drumul laptelui», o potecă superbă ce a primit numele de-a lungul anilor fiind folosită (și încă este) pentru a coborî laptele oilor din creastă în vatra satului. Vom străbate fânețe cu stâne deosebite și păduri foioase pe poteci înguste cum doar natura și pasul hotărât le poate modela, până înapoi în inima satului de unde am pornit în această frumoasă tură în natură”, descriu organizatorii.

Pentru înscrieri, accesați link-ul: https://racehub.ro/register/burduftrail2020?language=ro-%20RO&fbclid=IwAR0EGdq6tV7dwmbFrb8vtaxqkbaQULM4cS_OatXIkGOB2MV6uZQTTFmVo50.

Tariful de participare, în valoare de 60 lei, include un pachet de picnic.

Temerarii se pot caza la pensiunile locale Rîu Sadului (fosta Albota), Nora, Vidrighin, Maria sau Valea Pinului, cabana Valea Sadului, cabana Ovidiu sau în camping-ul din apropierea școlii vechi.

Cine dorește să se bucure de un weekend activ, gândit pentru întreaga familie, va alege o experiență „musai”: de vineri, 10 iulie, până duminică, 12 iulie, aveți trei zile să descoperiți satul la pas și să încercați cinci provocări sportive cu picnic, cinci ateliere de experiențe locale și o cină tradițională, la prețul de 475 lei (adulti) sau 190 lei (copii).

Program sâmbătă, 11 iulie

Dimineață cu provocări active:

  • 10:00 Concurs de trail running – adulți (premiere – ora 14:00)
  • 10:30 Excursie cu căruțele și hiking la colibe cu tema păstorit – cca 3-4 ore / copii si adulți
  • 10:30 Foraging în pădure, cules ciuperci și plante medicinale – 3 ore / copii
  • 10:30 Tură de MTB spre lacul Gâtul Berbecului – 3 ore / copii și adulți
  • 10:30 Yoga și mindfulness în aer liber – cca 2 ore / adulți
  • 13:00 – 15:00 Pauză de picnic și hang out în curtea căminului, standuri cu produse locale

După-amiază cu ateliere de meșteșuguri, culinare și altele:

  • 15:00 Activități de cunoaștere și supraviețuire în natură, orientare turistică – 1,5 ore / copii
  • 16:30 Cum se face brânza și untul? – 1 oră – copii și adulți
  • 16:30 La fân: cosit și făcut căpițe – 1 ore – copii și adulți
  • 16:30 Cum se face mierea? – 1 oră – copii și adulți
  • 18:00 Mindfulness și citit povești – 1 oră / copii
  • 19:00 Cină tradițională

Servicii incluse: 2 nopți în camping sau în casele localnicilor (56 locuri la corturi și 24 locuri în case), participarea la una din provocările active dimineții de sâmbătă la alegere, pachet de picnic cu produse locale la prânz, participarea la un atelier de după-amiază la alegere, cină cu 4 feluri, băuturi nealcoolice incluse, program de seară pentru copii, puiet de pom pentru plantat duminică.

Răspunde