Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă aromatică ierboasă din genul Ocimum, familia Lamiaceae, originară din India, care a fost aclimatizată de-a lungul timpului în Europa, în special în zona mediteraneană (Italia, Spania, Grecia, Franța ș.a).
Datorită cererii din ce în ce mai mari, busuiocul este cultivat ca plantă anuală în întreaga lume, inclusiv în România, mai ales în condiții de seră, deorece este o plantă sensibilă la frig.
În ceea ce privește utilizarea în gastronomie a busuiocului, de la această plantă aromatică, în scop condimentar, folosim frunzele, care dau miros și gust deosebit de plăcut diverselor preparate culinare. Putem utiliza busuiocul sub formă proaspătă sau uscată, cu mențiunea că frunzele proaspete sunt foarte appreciate în gastronomia modernă, în special în cea italiană.
Frunzele proaspete de busuioc se pot păstra în frigider pentru o perioadă scurtă de timp, sau în congelator, o perioadă mai îndelungată. Planta uscată și mărunțită își pierde gustul și mai ales mirosul plăcut, specific frunzelor proaspete de busuioc, de aceea recomandăm condimentarea diverselor preparate culinare cu busuioc proaspăt.
Busuiocul se poate folosi pentru condimentarea diverselor preparate culinare: supe, ciorbe, salate, sosuri, fripturi, paste, mâncăruri scăzute, tocături, dar și pentru prepararea de marinade, murături și oțeturi aromate.
În bucătăria cu specific italian, busuiocul este folosit la prepararea pastelor și la obținerea produsului cunoscut sub denumirea de pesto, care stă la baza a numeroase preparate culinare deosebit de gustoase.
Gastronomia din China și Taiwan include frunzele de busuioc pentru aromatizarea unor supe și preparate din carne de pui.
Dar busuiocul este util și la prepararea unor gemuri de zmeură, căpșuni și prune, cărora le dă o savoare unică, datorită aromei sale specifice.
Conținutul în principii active al frunzelor de busuioc se compune din: ulei volatil, tanin, saponine, substanțe amare ș.a. În unele specii de busuioc, în compoziția uleiului volatil, predomină eugenolul, în altele citralul (busuiocul lămâios), respective camforul (busuiocul albastru african).
În aromaterapie, datorită principiilor active pe care le conține, busuiocul este folosit la combaterea balonării, flatulenței și a diverselor afecțiuni gastrointestinale. Are efecte benefice în combaterea tusei și la tratarea unor afecțiuni ale căilor respiratorii superioare și ale cavității bucale. Uleiul volatil, obținut prin distilarea cu vapori de apă a plantei, se folosește de milenii în parfumerie și cosmetologie, având un efect tonifiant asupra pielii. Uleiul volatil de busuioc are acțiune antidepresivă, antispastică, carminativă, digestivă, expectorantă, galactogogă, profilactică în boli infecțioase și tonic stomahic. Se poate asocia în aromaterapie cu alte uleiuri esențiale, precum cele de: geraniu, lavandă, bergamot ș.a.