Socăcițele din Șeica gătesc la Târgul de țară

Socăcițele din Șeica gătesc la Târgul de țară

Muzeul ASTRA pregătește cel de-al patrulea eveniment din acest an desfăşurat în cadrul programului „Târgul de ţară”, sub egida programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Evenimentul se intitulează „Tradiții și cultură gastronomică de pe Valea Târnavelor cu participarea comunităţii din Șeica Mică și Șeica Mare” și va avea loc duminică, 18 august, între orele 10 și 16, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber.

Raluca Iliuț, muzeograf: „Comunitățile Șeica Mică și Șeica Mare se află în centrul atenției noastre, pentru a reliefa tradiția culinară, prin pregătirea de mâncăruri și produse tradiționale, dar și prin prezentarea de obiceiuri și dansuri specifice zonei. De aici vor veni gospodine, producători de produse tradiționale, meșteri, artiști și dansatori, toți hotărâți să își arate cât mai bine priceperea în a face lucruri frumoase, plăcute sau gustoase. Producătorii veniți din Șeica Mică, alături de producătorii permanenți ai Muzeului ASTRA, vor comercializa legume, produse din lapte și carne de oaie, produse apicole, siropuri, pâine de casă și prăjituri tradiționale.”

Printre rețetele tradiționale pe care le vor găti socăcițele din Șeica Mică regăsim ciorba de paparadă, chisătura pe pâine, ardeii umpluți și prăjitura cu scorțișoară.

Răspunde